Primele zile ale primăverii au adus o adevărată furtună politică și mediatică pe tema fiscalității și a cheltuielilor publice. Considerăm necesară și benefică dezbaterea publică a acestor teme foarte importante pentru toți cetățenii României. Dar să recapitulăm diferitele propuneri. Proaspătul Prim-Ministru propune reducerea CAS pentru angajat și, poate, pentru angajator cu 3%-5%. Unul dintre liderii Opoziției reclamă ironic mărunta greșeală a Prim-Ministrului, susține că această reducere trebuie făcută la angajator și critică lipsa estimării impactului bugetar. Diferenţa dintre cele două propuneri este una evidentă: reducerea contribuţiei la angajat ar aduce mai mult venit net în buzunarul acestuia (deh – vin alegerile), pe când reducerea contribuţiei la angajator ar putea ajuta la reducerea costurilor şi, potenţial, la crearea de locuri de muncă.  Drept replică pentru amândoi, Președintele argumentează împotriva reducerii CAS pe motivul adâncirii deficitului din bugetul de pensii și susține, în schimb, creșterea salariilor celor 1,2 milioane de bugetari cu 15% începând cu 1 iunie 2012. O astfel de măsură, susține Președintele, nu este „în nici un caz din populism” și va avea consecința pozitivă a creșterii consumului.

Nu ne putem împiedica să observăm că declarațiile publice de până acum denotă o lipsă fundamentală de înțegere a fiscalității și, respectiv, a impactului acesteia asupra economiei și finanțelor publice. Să începem cu discuțiile despre CAS. Este evident pentru toată lumea că actualul Cod Fiscal penalizează munca. Contractele individuale de muncă (4,5 milioane la privat și 1,2 milioane la stat) au nivele ale CAS împovărătoare în mod absolut, dar și relativ la alte țări din regiunea centrală și estică a UE. La un salariu net de 1000 de lei în mână se plătesc, de către angajat și angajator, peste 800 de lei către fisc.

Prima observatie este