Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se schimbă CODUL RUTIER. Amenzile de circulaţie, contestate mai uşor

Publicat in Adevarul, marți 13 martie 2012 ·

Potrivit propunerii de lege, cetăţenii vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a contesta amenda primită.

Până acum, o amendă de circulaţie putea fi contestată doar la judecătoria de pe raza localităţii unde a fost constatată contravenţia. Noutatea este că, de acum înainte, procesele verbale pot fi contestate la judecătoriile de pe raza localităţilor în care domiciliază respectiva persoană.

Preşedintele Comisiei pentru administraţie din Senat, Marius Necula (PDL) a apreciat gestul Poliţiei Române insistând pe ideea că astfel se face un pas către cetăţean pentru a înlesni viaţa şoferilor, care nu este deloc una uşoară.

„Cred că decizia Guvernului (care nu a susţinut adoptarea propunerii de lege - n.r.) este influenţată de decizia ministerului de resort şi, în speţă, a Poliţiei Române şi a Poliţiei Rutiere. Normal că pentru Poliţie şi pentru minister este mult mai comod ca lucrurile să se petreacă ca şi până acum, ei să întocmească acele amenzi de contravenţie, iar cetăţeanul să alerge prin ţară. Sistemul lor este la nivel naţional, sunt foarte bine puşi la punct şi cred că e cazul să facă acest pas către cetăţean. Cetăţeanul care, să zicem, s-a dus în concediu şi a luat patru amenzi, se întoarce acasă şi în acel termen de 15 zile face contestaţia la judecătoria de pe raza localităţii unde domiciliază. Acesta este şi textul amendamentului care a completat legea ca cetăţenii să fie cu domiciliul stabil în România", a spus Marius Necula.

Membrii Comisiei au adoptat amendamentul prin care se impune condiţia ca domiciliul cetăţenilor care fac astfel de contestaţii să fie pe teritoriul României.

Iată un paragraf din comunicat_ „În cazul amenzilor de circulaţie, această procedură îngreunează foarte mult sarcina şoferilor. De exemplu, contestarea amenzilor pentru circulaţia pe drumurile publice fără rovinietă este aproape imposibilă. Astfel, în prac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 59 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum o ora
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

Noile reguli de TVA pentru IMM-uri în UE intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 22 minute
Din 1 ianuarie 2025, la nivel european vor intra în vigoare noi reguli pentru regimul de TVA aplicabil întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). Acest nou cadru îşi propune să simplifice conformarea şi să îmbunătăţească oportunităţile de comerţ t

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Cum a răspuns Otniela Sandu, după ce a fost acuzată că stă cu Sebastian Dobrincu doar pentru bani: ”Propria ta frustrare…”

Cancan acum 2 ore
Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu se iubesc cu mult foc și patimă, spre surprinderea tuturor. Tânărul afacerist și noua lui iubită i-au lăsat pe toți mască, după ce s-au afișat împreună. Milionarul s-a despărțit definitiv de Ioana Ignat, după o lu

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°