Efectele dezastrului de la Fukushima se întind de-a lungul a câteva decade.

În anii ’50, după bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki şi în contextul testelor nucleare americane din Pacific, societatea japoneză a dezvoltat o „alergie nucleară“, fructificată de cineaştii niponi prin crearea personajului Godzilla, o distrugătoare reptilă gigantică mutantă, rezultat al contaminării cu radiaţii. „Oamenii au inventat bomba atomică, iar acum natura se răzbună“ – era mesajul transmis în primele filme cu Godzilla. O jumătate de secol mai târziu, natura s-a răzbunat, de data aceasta la propriu, pe îndrăzneţele planuri nucleare ale Japoniei.

În urma cutremurului devastator din 11 martie 2011 şi mai ales a tsunamiului care a urmat, reactoarele centralei de la Fukushima au fost avariate grav, ceea ce a dus la cea mai gravă criză nucleară de la Cernobîl încoace. O serie de explozii şi reacţii necontrolate au eliberat în atmosferă particule radioactive, care au determinat autorităţile să evacueze populaţia pe o rază de 20 de kilometri. Sute de muncitori, pe care media internaţionale i-au numit „samuraii nucleari“, au lucrat contra cronometru, ameninţaţi de radiaţii, pentru a menţine situaţia sub control. Abia după 9 luni, guvernul japonez a declarat că centrala este stabilă, însă decontaminarea în jurul ei va dura câteva zeci de ani şi va costa peste 10 miliarde de dolari.

„Alergia nucleară“ a revenit în rândurile populaţiei nipone. În primele luni după dezastrul de la Fukushima, rubrica despre nivelul de radiaţii a devenit la fel de obişnuită precum cea despre starea vremii în ziarele japoneze. La presiunea opiniei publice, Guvernul nipon a emis un act prin care încurajează obţinerea electricităţii din surse regenerabile de energie. În acelaşi timp, însă, peste 50 de reactoare sunt încă în funcţiune şi asigură aproximativ 30% din necesarul de el