În mod normal, nivelul salariilor bugetarilor n-ar trebui să influenţeze decizia necesară de reducere a impozitării muncii. Însă chiar şi dacă vor fi folosite resurse suplimentare, contribuţiile sociale tot trebuie reduse substanţial, într-un calendar accelerat. Impozitarea muncii este acum de 43%, nivel care plasează România în primele 10 ţări din lume, peste Suedia sau Danemarca.

Teza că reducerea CAS ar duce la adâncirea deficitului din bugetul de pensii este perfect adevărată din punct de vedere contabil, dar perfect irelevantă economic. Dimpotrivă, tocmai nivelul prea ridicat al contribuţiilor este cauza deficitelor: prea puţini români mai acceptă să lucreze cu forme complete. Recent, şeful Inspecţiei Muncii a recunoscut că nu le poate face nimic firmelor care îşi plătesc angajaţii „la gri”, adică cu salariul minim pe contractul de muncă iar restul - fără acte. Chiar şi aceştia sunt cazuri fericite, pentru că mulţi nu declară nimic. Cel puţin cinci lucruri pot fi făcute pentru repararea sistemului pe termen lung.

1. Consolidarea taxelor mici în interiorul CAS. Ea nu înseamnă automat o reducere a taxării totale, însă simplifică birocraţia şi identifică nişte bani colectaţi aiurea. Pentru un salariu mediu, procentul luat de stat ajunge la 45%. Cota unică de „16%” înseamnă doar ceva mai mult de 10 puncte procentuale prin raportare la cheltuiala totală. CAS plătit de angajat şi angajator însumează aproape 25 de puncte iar contribuţia pentru sănătate - alte 8 puncte. Diferenţa până la 45 sunt taxele pentru fondul de şomaj, concedii medicale, fond de accidente, fond de creanţe salariale şi un comision pentru Inspecţia Muncii.

2.Renunţarea la caracterul obligatoriu al contribuţiilor redirecţionate către pensiile private. Pensiile obligatorii şi-au atins în bună parte scopul, de-a educa financiar populaţia care poate fi educată, însă de acum ele înce