Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marfuri contrafacute, în valoare de peste 3 milioane euro descoperite de politiştii constănţeni

Publicat in Ziua Constanta, marți 13 martie 2012 ·

Un container cu mărfuri contrafăcute a fost descoperit de poliţiştii şi vameşii constănţeni, în Portul Constanţa Sud Agigea. În data de 12.03.2012, lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, au efectuat un control asupra mărfii existente într-un container, depozitat în rampa CSCT din Portul Constanţa Sud Agigea, conţinând mărfuri cu origine China, tranzitate către Biroul Vamal Otopeni. Acesta avea ca destinatar o societate comercială din Bucureşti şi era încărcat cu 902 colete ce conţineau genţi de voiaj şi de umăr şi accesorii pentru genţi. Cu ocazia controlului, s-a constatat că în acesta se aflau atât mărfuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, cât şi mărfuri nedeclarate organelor vamale, toate în valoare de piaţă de peste 3.000.000 euro. Astfel, au fost descoperite peste 4000 genţi voiaj din material sintetic purtând inscripţia unor mărci înregistrate, 5800 ţigarete nemarcate şi nedeclarate şi 430 flacoane conţinând suplimente nutritive origine China nedeclarate. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate şi folosire la autoritatea vamală de documente nereale. Un container cu mărfuri contrafăcute a fost descoperit de poliţiştii şi vameşii constănţeni, în Portul Constanţa Sud Agigea. În data de 12.03.2012, lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, au efectuat un control asupra mărfii existente într-un container, depozitat în rampa CSCT din Portul Constanţa Sud Agigea, conţinând mărfu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a înregistrat cererea depusă de avocații lui Călin Georgescu, în timp ce mii de manifestanți vor renunțarea la anularea alegerilor

Ziare.com acum 12 minute
Curtea Constituţională a anunțat vineri, 10 ianuarie, că a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, în timp ce în fața parlamentului protestează mii de susținători ai candidatului suveranist la alegerile prezidențiale

Incendiu la Spitalul Municipal din Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție

Wall-Street.ro acum 10 minute
Un incediu a avut loc la Spitalul Municipal Călărași, unde a fost activat planul roșu de intervenție. Flăcările au cuprins o încăpere de la subsolul clădirii, unde au acționat pompierii pentru a le stinge. UPDATE 12:15 - Incendiul a fost stins, iar

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 2 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 10 minute
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 2 ore
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei - surse

News.ro acum 13 minute
Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei, potrivit unor surse oficiale, analiza sociologică urmând să trendul şi voinţa politică, cum s-au mutat voturile şi profilul candidatului, comparativ cu celelalte personalităţi car

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum o ora
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Protest în fața Parlamentului Susținătorii lui Călin Georgescu cer revizuirea deciziei de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 15 minute
Câteva mii de persoane s-au strâns, vineri, 10 ianuarie 2025, în fața Parlamentului, unde își desfășoară activitatea Curtea Constituțională a României, pentru a cere revizuirea deciziei prin care a fost anulat primul tur al alegerilor prezidențiale,

Vremea

București
acum

vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°