Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce şanse are Bucureşti-Ploieşti să fie gata în 15 mai?

Publicat in Romania Libera, marți 13 martie 2012 ·

La cinci ani după începerea lucrărilor pe autostrada Bucureşti-Moara Vlăsiei-Ploieşti, deschiderea acesteia circulaţiei la jumătatea lunii mai depinde de îndeplinirea unei sumedenii de condiţionalităţi. Prezent la finele săptămânii trecute pe autostradă ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare a afirmat că deschiderea circulaţiei va avea loc la 15 mai. După cum afirmă însă specialişti din proiect, lucrările vor putea fi încheiate dacă nu va ploua prea mult, dacă temperatura aerului va creşte cât de repede peste 10 grade Celsius, dacă se va în două schimburi. Termenul de 15 mai e al treilea dat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) constructorilor pentru terminare. Iniţial segmentul Moara Vlăsiei Ploieşti, început în martie 2007, trebuia încheiat în 2010, apoi termenul s-a mutat la finele anului trecut, moment la care premierul Emil Boc spunea că lucrările vor fi încheiate în martie, cel mult aprilie, această lună fiind de "rezervă". Balastul încă lipseşte la jumătatea autostrăzii Vizita de ieri a reporterilor România Liberă pe şantierul autostrăzii arată că mai sunt multe de făcut. Dacă primii 14 kilometri dinspre centura Ploieşti Vest, aflaţi în sarcina firmei Spedition UMB, sunt terminaţi, pe aceştia fiind puse inclusiv indicatoarele de circulaţie şi marcajele rutiere, pe următorii kilometri lucrurile nu mai sunt la fel de roz. Firma Pa&Co ce are în lucru sectorul km 31- km 46 mai are de aşternut ultimul strat de asfalt şi de terminat un pasaj peste autostradă. Podurile peste râurile Ialomiţa şi Prahova sunt şi ele neterminate, însă oficiali din cadrul firmei dau asigurări că toate aceste lucrări vor fi terminate până în mai 2012.Stadiul lucrărilor pe acest tronson e de aproximativ 86%. Lucrările sunt rămase cel mai mult în urmă pe segmentelekm 46-km 48 şi km 21-km 31 executate de compania Euroconstruct Trading 98. Cel puţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 44 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 7 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°