Preşedintele BIE, Ferdinand Nagy, împreună cu o delegaţie a Biroului Internaţional pentru Expoziţii (BIE), a fost primit astăzi, de către Preşedintele Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbayev, cu ocazia desfăşurării misiunii de evaluare a candidaturii oraşului Astana pentru organizarea expoziţiei internaţionale din 2017, arată un comunicat remis redacţiei.
În cadrul întrunirii, Preşedintele Nazarbayev a subliniat faptul că proiectul găzduirii expoziţiei internaţionale din 2017 este de importanţă naţionala, având întreaga susţinere a clasei politice, a societăţii civile şi a patronatelor. La rândul lor, reprezentanţii BIE au prezentat procedurile aplicabile în cazul candidaturii pentru organizarea unui asemenea eveniment, menţionând că scopul misiunii este unul pur tehnic, neexistând comparaţii cu alte candidaturi, urmărindu-se doar îndeplinirea condiţiilor stabilite în regulamentele generale BIE.
Membrii misiuni au apreciat în mod deosebit profesionalismul comisiei interministeriale responsabile pentru prezentarea documentelor referitoare la candidatură. Obţinerea voturilor necesare dreptului de a organiza o expoziţie internaţională, voturi ce se exprima în cadrul adunării generale BIE, revine ţării candidate.
F.A.
Preşedintele BIE, Ferdinand Nagy, împreună cu o delegaţie a Biroului Internaţional pentru Expoziţii (BIE), a fost primit astăzi, de către Preşedintele Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbayev, cu ocazia desfăşurării misiunii de evaluare a candidaturii oraşului Astana pentru organizarea expoziţiei internaţionale din 2017, arată un comunicat remis redacţiei.
În cadrul întrunirii, Preşedintele Nazarbayev a subliniat faptul că proiectul găzduirii expoziţiei internaţionale din 2017 este de importanţă naţionala, având întreaga susţinere a clasei politice, a societăţii civile şi a patronatelor. La rândul lor, reprezentanţii