Momentul în care golgeterul Stelei Raul Rusescu a marcat unicul gol al meciului / Foto: Razvan Pasarica / Intact Images În afara unor tribune populate cu peste 20.000 de oameni, Cluj Arena n-a oferit deloc un cadru prielnic pentru cea mai aşteptată confruntare a etapei.
Pe un gazon îngheţat bocnă, dar din care brazdele săreau la aproape fiecare duel mai aprig pentru minge, Steaua a profitat la maximum de comicăriile puse în scenă de apărarea Universităţii Cluj în prima repriză a meciului. Ca de obicei, Raul Rusescu a fost omul decisiv pentru „roş-albaştri”, ceilalţi oameni de atac titularizaţi luni seară de antrenorul Ilie Stan, care a scăpat momentan de demitere, fiind ca şi inexistenţi.
De partea cealaltă, o echipă fără idee de joc, care n-a reuşit să profite nici măcar de faptul că steliştii Martinovici şi Prepeliţă s-au accidentat după nici 25 de minute, iar oaspeţii au jucat cu stoperul Chiricheş fundaş dreapta. Antrenorul „şepcilor roşii”, Ionuţ Badea, a avut nevoie de peste 70 de minute pentru a-i introduce pe cei mai buni oameni de atac, Cojocnean, Tony şi puştiul Grozav, şi pentru a renunţa la mâinile moarte Claudiu Niculescu şi Cristescu.
„Importante sunt cele trei puncte, care ne vor permite să abordăm mult mai pozitiv etapele viitoare. Sunt mulţumit de jocul din prima repriză, când puteam să marcăm de două-trei ori. Au intervenit în prima parte şi accidentările lui Martinovici şi Prepeliţă, care m-au forţat să fac nişte schimbări neplanificate. Martinovici are entorsă, dar de Prepeliţă nu ştiu exact. A fost un teren greu. Ne bucurăm că vom reveni pe Ghencea. Atât eu, cât şi jucătorii simţim nevoia să avem stadionul nostru, condiţiile de acolo. Ne batem în continuare la titlu, cu puţin noroc vom fi acolo în faţă”, a declarat, după meci, antrenorul Stelei, Ilie Stan.
De partea cealaltă, tehnicianul aproape inutil al clujen