Ponta a precizat că a fost sunat de premierul Ungureanu marţi seară şi că acesta l-a intrebat dacă USL revine în Parlament, în contextul în care Guvernul vrea să promoveze în Legislativ pachetul de legi pe energie.
"A existat o discuţie în ce formulă suntem dispuşi la dialog. Noi, cei trei preşedinţi ai partidelor din USL, participăm la dialog cu reprezentanţii puterii - Ungureanu Boc, Hunor Kelemen şi ceilalţi. Dacă discutăm despre deblocarea Parlamentului, sunt cele patru condiţii pe care ar trebui să le cunoască şefii Coaliţiei şi să ne spună dacă li se par greşite, bune sau dacă pot face ceva. Într-un fel, mi-a spus Ungureanu că aveam deptate, dar nu poate s-o schimbe pe Anastase. Am Înteles.. Şi atunci ce facem cu dreptatea? Aşa cum mi-a zis la telefon, nu poate să o schimbe pe Anastase, deşi ar vrea", a spus Ponta la conferinţa de presă.