DNA este pe urmele unui înalt judecător implicat într-un caz de trafic de influenţă care ar fi primit mită de 1.000 .000 de euro.
“Miza a început să crească ameţitor prin arestarea celebrului procuror Max Bălăsescu şi a judecătoarei Maria David de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ambii magistraţi fiind arestaţi pentru ca ar fi cerut câte 200-300 de mii de euro şpagă pentru a interveni în niste dosare în favoarea denunţătorilor”. Procurorii DNA au în vizor un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, scria enational.ro săptămâna trecută Sursele enational.ro susţineau că trimiterea după gratii a celor doi nu ar fi făcut decât să pregătească terenul pentru marea lovitură pe care DNA va încerca să o dea în curînd în încercarea de spălare a imaginii pătate a Justiţiei româneşti.
„Potul” cel mare vizat de procurorii anticorupţie este un „nume greu” al sistemului juridic. Iar retinerea „judecatorului de 1.000 .000 de euro” ar avea darul să şocheze întreaga lume, dar şi să demonstreze că DNA nu a glumit cu avertismentul transmis prin rechizitoriul făcut în dosarul magistratei Maria David, unde anunţa că „Justiţia româna are puterea de a scăpa singură de elementele negative care îi pătează imaginea”. Mai mult, sursele enational susţineau că toate iţele anchetei aflate în curs ar duce către un membru al CSM, instituţie care, prin Constitutie, este „garantul functionarii Justiţiei în România”.
Potrivit surselor ziuaveche.ro, magistratul vizat de DNA este într-adevăr membru al CSM, fiind de fapt o judecătoare. Aceasta ar fi picat în plasa DNA pe intercetările convorbirilor cu o avocată celebră. Judecătoarea ar fi vorbit cu avocata despre deja celebra mită de un million de euro.
DNA este pe urmele unui înalt judecător implicat într-un caz de trafic de influenţă care ar fi primit mită de 1.000 .000 de euro.
“Miza a început să crească