Băncile sunt mult prea ocupate să corecteze politica de creditare de dinaintea crizei pentru a mai avea timp să crediteze şi trebuie să le explice clienţilor, care uneori câştigă în instanţă, de ce ratele plătie înseamnă atât de puţin din împrumutul acordat, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"Toţi am văzut că după anul 2008, când fie vorba, deşi uneori ni se spune că n-am prevăzut criza, BNR atrăgea în repetate rânduri atenţia asupra unei creditări expansive. Mulţi sunt acum înspăimântaţi şi atunci ne arătau cu degetul, că noi cobim. … Creditul cu buletinul, dar nu e vorba de acest produs în sine, ci de o disociere alarmantă pentru o bancă unde se face o analiză de risc între tipologia creditului şi maturitate", a spus Isărescu la deschiderea conferinţei internaţionale "Instrumente juridice de restructurare şi relansare a companiilor din România", organizată la BNR.
Guvernatorul BNR a arătat că, în ciuda discuţiilor despre reluarea creditării, procesul este îngreunat de presiunea pusă pe bănci de a corecta politica de creditare din perioada pre-criză.
"Şi acum vin la mine persoane care-mi zic că au luat acum cinci ani credite de consum pe zece ani de 80 de milioane acum şi n-au rambursat nici 20 de milioane. Domn'e, păi ce-am plătit? Ai plătit ce ai semnat. Nu ţi-ai dat seama ce ai semnat? Nu nu mi-am dat seama. Ai plătit dobânzi şi comisioane (…) Când ai atâta timp de pierdut pentru badijonat, când să mai ai timp de creditare? (…) Ce-i spunem omului acela care întreabă: «Domn'e, ce am plătit eu timp de cinci ani, diferenţa de la 20 de milioane la 80 de milioane?» (…) Juriştii şi-au dat mâna, unii au dat în judecată băncile şi înţeleg că au şi câştigat", a afirmat Isărescu.
Şeful băncii centrale crede că şi în cazul restructurărilor şi relansărilor companiilor se pot utiliza noţiuni de macroeconomie, cum sunt supravegherea şi prud