Profesorul Lucian Boia crede că românii de azi nu iau lucrurile în serios şi nu au simţ civic pentru că au fost constrânşi, de-a lungul timpului, să caute soluţii personale pentru a supravieţui.
Nu de puţine ori auzim în jurul nostru vorbindu-se, cu iritare, despre defectele românilor. Să fie acestea „defecte naţionale", „de structură" sau consecinţe ale vremurilor pe care le-am trăit? Sunt corectabile sau ireversibile? Pentru a ne lămuri cât de cât asupra acestei teme controversate, am găsit potrivit să o supunem analizei unui istoric de calibru.
Şi săptămâna trecută v-am oferit, tot în aceste pagini, aprecierile profesorului Boia despre neajunsurile tipului de societate pe care ni l-am însuşit, despre reflexul de supunere aparentă a românului şi despre „flexibilitatea" elitelor. Astăzi vă propunem alte câteva idei, amintiri şi convingeri despre România, în speranţa că, adunate la un loc, pot stimula autocunoaşterea - condiţie necesară pentru evoluţia oricărei societăţi.
„Adevărul": Domnule profesor, ce vă nemulţumeşte cel mai mult în societatea românească de astăzi?
Lucian Boia: Mă nemulţumeşte, de pildă, neseriozitatea. Şi nu mă refer la genetică, mă refer la un rezultat al istoriei. Cred că românii sunt oameni serioşi, în esenţa lor. Totuşi, românul e obişnuit să vorbească în gol, vezi şi discursul nostru politic, românul e obişnuit să mimeze că face nişte lucruri şi, în loc să le facă bine, le face prost, chiar cu acelaşi efort. Dar dacă tot îţi pierzi vremea cu ceva, măcar să iasă ceva bun, nu ceva rău. Românul nu are simţ civic aproape deloc şi e greu să construieşti în România. Românul nu ia lucrurile în serios. Cu siguranţă că istoria l-a învăţat să nu le ia. A fost atât de multă instabilitate în zona asta... Când începuse să se pună treaba la punct, a venit comunismul care i-a învăţat pe oameni să mintă, să se prefacă şi să caute solu