Cel puţin 28 de oameni si-au pierdut viaţa într-un grav accident rutier produs marţi în sudul Elveţiei.
Un autocar, în care se aflau 52 de persoane, copii şi însoţitorii acestora, s-a izbit de unul dintre zidurile unui tunel din sudul Elveţiei. Accidentul s-a produs, potrivit publicaţiei online elveţiene 24heures, în apropiere de oraşul Sierre, cantonul Valais, în jurul orei locale 21:15, informează Agerpres.
Din motive încă necunoscute, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un zid al tunelului prin care trecea autocarul. În accident au murit şi ambii şoferi ai autocarului.
Între persoanele care si-au pierdut viaţa în accident se numără şi 22 de copii. Alţi 20 de copii au fost răniţi.
Toate victimele accidentului de autocar se întorceau de la o staţiune de schi acasă, în Belgia, relatează publicaţia online elveţiană 24heures.
Potrivit ambasadorului Belgiei în Elveţia, Jan Luykx, toţi copiii care au murit în accident au venit la schi în Elveţia din oraşele belgiene Heverlee (provincia Brabant) şi Lommel (provincia Limburg) şi au petrecut o săptămână în staţiunea montană din Val d’Anniviers.

Toate v