Mulţi leagă reuşitele în viaţă de hărnicie. Alţii de noroc. Unii de talent, inteligenţă sau chiar frumuseţe fizică. Nici corectitudinea nu lipseşte, adesea, dintre ingredientele succesului, aşa cum este el stabilit, desigur, de mentalităţile atavice ale omenirii. Deşi mă plasam, inevitabil, în minoritate, personal, aş fi mers (pînă recent!) pe mîna celor care ar fi crezut că performanţele, eficienţa şi izbînzile de orice fel vin, în primul rînd, dintr-o ultradezvoltată capacitate de anticipare. Am fost convins multă vreme că marii triumfători ai istoriei – înainte de a fi harnici, norocoşi, inteligenţi, talentaţi, frumoşi ori corecţi – s-au dovedit nişte maeştri ai prevederii. Buni observatori ai lumii înconjurătoare, ei ar fi dezvoltat abilităţi remarcabile de intuiţie. „Înarmat“ cu asemenea abilităţi „profetice“, omul de succes ar avea la îndemînă, gîndeam eu, „planuri de rezervă“, în eventualitatea degenerării unei activităţi/operaţiuni spre situaţii necunoscute sau de-a dreptul nefaste. Am nutrit de aceea, mereu, o nedisimulată admiraţie pentru prevăzători, pentru acei indivizi uşor austeri (îi numim adesea, cu răutate, nu-i aşa, „chisaţi“!), care, atunci cînd încep un nou proiect, nu pierd din vedere nici un amănunt, oricît de redundant, al posibilelor sale „defecţiuni“. Şi totuşi...

Şi totuşi, (re)citind deunăzi minunata culegere de editoriale (scrise, în anii ’90, pentru revista Mail on Sunday’s Night & Day, de lingvistul american Bill Bryson), Notes from a Big Country/Însemnări dintr-o ţară mare, (re)descopăr următoarea întîmplare (reală) petrecută, acum mai bine de un deceniu, în statul Oklahoma. Într-o vară toridă, călătorind singură cu maşina de-a lungul şi de-a latul Statelor Unite, domnişoara Rita Rupp (din Tulsa) şi-a spus că n-ar fi rău să redacteze – încă de la plecare – un bileţel cu acest conţinut: „Ajutor! Am fost răpită. Sunaţi, vă rog,