Ministru de externe în cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu a devenit cunoscut acum vreo zece ani, după ce, în 2000, devenise secretar de stat în acelaşi minister pe care îl conduce acum. Între aceste date, a pendulat de la Externe la Justiţie şi de la PSD la UNPR, cu graţie şi sex appeal. Cum a făcut el asta? Şi la ce fel de viitor îl predispune?
După studii de drept şi diferite poziţii deţinute în organisme internaţionale, precum Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa sau Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră, Cristian Diaconescu a apărut în prima linie a politicii în martie 2004, ca ministru în Guvernul Năstase care îşi trăia ultimele luni, pe un val de nepopularitate care a dus PSD la pierderea prezidenţialelor şi, ulterior – prin majoritatea non-PSD creată de Traian Băsescu – şi a guvernării.
DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta Patria ca baby sitter, de 1 DecembrieUltima formulă de Guvern Năstase. La prima vedere, cea mai nefericită montură pentru cineva care doreşte să-şi creeze imagine. Şi totuşi, Cristian Diaconescu a reuşit să sporească în sondaje în scurtul mandat. Cum? Cu un discurs articulat şi potolit, fără stridenţele şi isteria ce caracterizează şi azi (non)retorica politicianului român. Diaconescu era – şi este – genul de personaj dispus să-i dea dreptate interlocutorului. Şi, pe de altă parte, un politician care răspunde la telefon reporterilor, pentru care, în lipsă, este mai curînd Cristi decît Cristian. O familiaritate temperată, care atestă o anumită legătură afectivă cu personajul, de felul celei pe care o creează brandurile ce ajung să fie poreclite de la Bulina roşie la Blaupunkt. În studiourile de talk-show – ce vremuri... pe atunci exista doar Realitatea TV! –, Cristi redevenea Cristian, ipostază în c
