Circul Naţional din China va susţine un spectacol în premieră în România, pe 1 mai, la Sala Palatului din Capitală, potrivit Mediafax.
Cunoscuţi pentru abilităţile lor de gimnaşti, dintre circarii chinezi fac parte artişti reputaţi, personalităţi din operă şi actori faimoşi, garantând formula pentru un spectacol original şi inconfundabil.
Cu o tradiţie de peste 12 ani, arta din Orientul îndepărtat îşi face loc pe continentul european, unde surprinde milioane de spectatori.
În fiecare an, producătorul Raoul Schoregge şi echipa sa reuşeşte să aducă turneele în centrul atenţiei, prin programe şi ansambluri diverse.
Recuzita nu face apel la clovni sau animale, punându-se accent pe gimnastică şi echilibristică.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Casei Româno-Chineze şi al Asociaţiei Culturale Teocta.
Biletele pot fi procurate prin Eventim, la casa de bilete a Sălii Palatului, magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi online, de pe http://www.eventim.ro/.
Preţul biletelor este cuprins între 100 şi 300 de lei.