A adăpostit negustori veniţi de departe cu mărfuri alese, a trecut prin numeroase incendii şi reconstrucţii, în perioada comunistă a găzduit magazine de textile, pentru ca anii '90 să-i aducă statutul de toaletă publică şi adăpost pentru oamenii străzii, precum şi spaţiu de manifestare a încercărilor artistice ale pasionaţilor de graffiti. Hanul Gabroveni s-a încăpăţânat parcă să reziste în picioare în ciuda nepăsării şi lipsei de acţiune a autorităţilor din ultimele două decenii, care l-au preluat într-un final în stare de colaps, promiţându-i acum un alt destin: în doi ani ar trebui transformat într-un centru cultural european, printr-un proiect de 5 milioane de euro. Lucrările au început de aproape o lună.
Interiorul hanului era plin de gunoaie, Sursa foto:www.hanulgabroveni.ro
Graffiti pe pereţii din interiorul hanului. Foto: Cătălin Abagiu
Hanul Gabroveni. Cum ar trebui să arate după reconstrucţie. Sursă foto: www.hanulgabroveni.ro
Cum intri pe strada Lipscani, de pe bulevardul I.C. Brătianu, imediat pe stânga, te întâmpină hanul Gabroveni, care se continuă înspre sud şi iese în strada cu acelaşi nume. O parte din zidurile clădirii sunt îmbrăcate acum de schele metalice de culoare verde, semn că lucrările au început. Sunt şi câţiva muncitori cocoţaţi pe ele, fapt ce confirmă că se fac primii paşi în restaurarea monumentului istoric.
Foto: Cătălin Abagiu
Pe şantier sunt aproximativ 50 de muncitori, iar cei mai mulţi lucrează în interior, la consolidarea zidurilor, care se pot prăbuşi în orice moment, şi în subsol, unde se forează şi se toarnă beton acolo unde este cazul. Locul a fost curăţat. Au dispărut maldărele de gunoi şi copacii ale căror ramuri îşi căutau drum spre lumină prin locul unde erau odată ferestre. Au rămas doar câteva desene stridente, care îţi atrag cu atât mai mult atenţia cu cât fondul