Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Militarul care ar fi comis masacrul din Kandahar a fost transferat din Afganistan

Publicat in Gandul, miercuri 14 martie 2012 ·

Presupusul autor al uciderii a 16 civili afgani, duminică, în provincia Kandahar (sud) a fost transferat din Afganistan, a afirmat miercuri un purtător de cuvânt al Pentagonului, care nu a precizat unde a fost dus acesta, informează Mediafax, citând AFP.

"A fost transferat din ţară într-un alt centru de detenţie", a afirmat în faţa jurnaliştilor căpitanul de vas John Kirby, explicând că armata americană sau coaliţia internaţională nu dispun în Afganistan de infrastructuri penitenciare capabile să găzduiască presupusul autor al unor astfel de fapte.

Militarul american şi-a părăsit în miezul nopţii baza din districtul Panjwayi, după care a ucis, în două sate învecinate, 16 persoane, dintre care numeroşi copii şi femei, potrivit primelor elemente ale anchetei.

El s-a întors apoi la bază, unde s-a predat. Anchetatorii armatei americane dispun de imagini video ale camerelor de supraveghere care îl arată pe subofiţer, un sergent în vârstă de 38 de ani, în timp ce se predă, a declarat pentru AFP o sursă americană în Afganistan.

Motivele sau starea psihică a militarului nu au fost precizate la trei zile după comiterea faptelor.

Militarul nu a fost încă inculpat. Potrivit secretarului american al Apărării, Leon Panetta, dacă va fi declarat vinovat de justiţia militară americană, el riscă pedeapsa cu moartea.

Întrebat dacă transferul lui din Afganistan înseamnă că nu va fi judecat în ţară, contrar cererii Camerei inferioare a Parlamentului afgan de a fi judecat public "în faţa poporului afgan", căpitanul Kirby a declarat că este "prea devreme" pentru a trage concluzii.

Dar un alt purtător de cuvânt al Pentagonului, George Little, a amintit, la rândul său, luni, că un acord între administraţia americană şi guvernul afgan prevede ca delictele sau crimele comise de militarii americani să fie de resortul justiţiei militare americane

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fratele cel mic al lui Emi Pian a murit fulgerător în închisoare

Mediafax acum 41 minute
Laurenţiu Duduianu, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Ciprian Pian, era închis la Penitenciarul Jilava, unde executa o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni după ce, la data de 4 august 2020 l-a bătut, împreună cu fratele lui, Graţian, pe bărbatul car

Cod portocaliu de caniculă Banat, Crişana, Oltenia şi vestul Transilvaniei

Ziarul Financiar acum 27 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate pentru Banat, Crişana, sud-vestul Olteniei şi vestul Transilvaniei, unde mercurul în termometre va atinge şi depăşi chiar

Locomotiva şi două vagoane ale unui tren plin cu benzină au deraiat, în județul Teleorman. Combustibilul dintr-un vagon se scurge pe şine

HotNews acum 2 ore
Locomotiva unui tren şi două vagoane cisternă încărcate cu benzină au deraiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe magistrala 100 Bucureşti – Craiova, în zona localităţii Măldăeni, iar unul dintre vagoane prezintă scurgeri de combustibil, anunță I

Laurențiu Duduianu, unul dintre liderii clanului Pian, a murit în închisoare (surse)

G4Media acum 42 minute
Laurențiu Duduianu, unul dintre liderii clanului Pian, a murit în Penitenciarul Jilavă, în urma unui stop cardio-respirator, au declarat pentru G4Media surse din administrația penitenciarelor. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articol

Andrew Tate, lăsat fără permis pe Valea Oltului: conducea cu viteză ameţitoare

Ziarul Financiar acum 32 minute
Andrew Tate a rămas fără permis, sâmbătă dimineaţa, după ce a fost prins conducând cu 196 km/oră, în Bujoreni, în judeţul Vâlcea, pe Valea Oltului, unde viteza maximă admisă este 50 km/oră. Poliţiştii Serviciului Rutier, în timp ce desfăşurau activi

STB anunţă redenumirea staţiei Gârleni în „Cristina Neagu”, în semn de omagiu pentru una dintre cele mai bune handbaliste ale lumii

G4Media acum 2 ore
Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă redenumirea staţiei Gârleni în „Cristina Neagu”, în semn de omagiu pentru una dintre cele mai bune handbaliste ale lumii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul co

17 turiști, blocați pe munte din cauza unei viituri produse în Argeș

Gandul acum o ora
17 turiști au rămas blocați pe munte din cauza unei viituri. Incidentul s-a produs pe Valea Rea în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7 iunie. Mai multe echipe de intervenție au mers la fața locului și i-au ajutat pe turiști să coboare de pe munte. Mis

Evenimente în Capitală, sâmbătă: Marșul Normalității și Bucharest PRIDE. Ambele sunt autorizate

Adevarul acum o ora
Capitala găzduiește sâmbătă, 7 iunie, două evenimente de stradă cu mesaje diferite: Marșul Normalității, dedicat promovării familiei tradiționale, și Marșul Bucharest PRIDE, organizat în sprijinul drepturilor persoanelor LGBT. Ambele manifestații su

Trump contra Musk: Zece moduri în care își pot face rău reciproc

HotNews acum 3 ore
Ruptura dintre cea mai bogată persoană din lume şi preşedintele celei mai mari economii a lumii va avea consecinţe – pentru amândoi, scrie The Guardian, preluat de News.ro. Elon Musk, în calitate de patron al mai multor companii, inclusiv Tesla, şi

Atenţionare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic pentru sâmbătă şi duminică

G4Media acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică Cod galben privind temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic pentru sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 12.00-21.00, în aproape toată ţara. Urmărește ce

Vremea

București
acum

25°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/30°
lun.

19°/31°
mar.

20°/26°
Iasi
acum

24°
sâm.

19°/31°
dum.

17°/29°
lun.

18°/26°
mar.

17°/24°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/26°
dum.

14°/24°
lun.

19°/26°
mar.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

17°/34°
dum.

19°/28°
lun.

15°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

19°/33°
lun.

14°/25°
mar.

13°/28°