Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Supravieţuitorul" Bear Grylls a fost concediat de Discovery Channel

Publicat in Gandul, miercuri 14 martie 2012 ·

Bear Grylls, britanicul care a prezentat până în prezent emisiunea "Man vs. Wild" (Tehnici de supravieţuire), a fost concediat de către reprezentanţii postului de televiziune Discovery Channel, informează Hollywood Reporter.

Motivul acestei decizii a fost acela că reprezentanţii postului de televiziune nu au reuşit să îl convingă pe Grylls să participe la două proiecte pentru care fusese contractat.

"Din cauza disputei contractuale cu Bear Grylls ce continuă, Discovery a pus punct tuturor producţiilor în care apărea acesta", a declarat purtătorul de cuvânt al Discovery Channel.

Grylls, în vârstă de 37 de ani, este autorul a numeroase cărţi, cele mai multe dintre acestea fiind ghiduri de supravieţuire. Memoriile sale, pe care le-a intitulat "Mud, Sweat and Tears"(Noroi, sudoare şi lacrimi), vor fi publicate în luna mai în Statele Unite ale Americii şi sunt deja un bestseller în Marea Britanie şi în Australia.

Un joc video a fost creat având ca inspiraţie emisiunea sa. Pe lângă acesta, Grylls deţine o aplicaţie proprie pentru smartphone-urile iPhone şi chiar o linie vestimentară.

Emisiunea "Man vs. Wild" a fost difuzată de către Discovery Channel încă din 2006, fiind una dintre cele mai de succes producţii ale postului de televiziune şi prezentând modalităţi de supravieţuire în medii ostile, informează Daily News.

Un an mai târziu, ea a fost puternic criticată după ce au apărut în presă zvonuri conform cărora cascadoriile lui Grylls erau făcute doar pentru camerele de luat vederi şi conform cărora el îşi petrecea uneori nopţile în moteluri.

Grylls a depăşit însă acest obstacol şi în 2010 a început producţia unei noi emisiuni tot pentru postul Discovery, numită de această dată "Worst Case Scenario" (Cel mai grav scenariu posibil).

"Ei vor mereu să depăşească limitele", a declarat britanicul în 2007. "Eu îmi simt limitele. Nu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 51 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°