KMPG: România este a doua cea mai competitivă piaţă din toată Europa
Consiliul Concurenţei: Noi credem că s-a cam moleşit competiţia în ultima vreme
Operatorii se plâng de veniturile pe cap de utilizator mai mici decât în alte ţări
Ministerul Comunicaţiilor a remarcat profiturile generoase pentru o perioadă de criză
După 15 ani de telefonie mobilă în România, operatorii de telefonie mobilă autohtoni afirmă că piaţa este una foarte competitivă, cu o concurenţă acerbă şi care nu generează venituri pe cap de utilizator comparabile cu alte pieţe. Reprezentanţii celor trei mari operatori din România, Orange, Vodafone şi Cosmote, au pus accentul pe faptul că este criză şi că se luptă pe o piaţă competitivă şi care traversează o perioadă dificilă, marcată de criza economică.
Potrivit companiei de consultanţă şi audit fiscal KPMG, piaţa locală este cea mai competitivă piaţă din Europa de Est şi a doua cea mai competitivă din întreaga Europă, după Marea Britanie din punct de vedere al numărului de operatori prezenţi pe piaţă. În acord cu operatorii, KPMG ia ca indicator al competiţiei venitul anual pe utilizator (ARPU), care a ajuns în prezent la 6,9 euro, nivel determinat de accentul pus pe preţuri. "România este una dintre cele mai competitive pieţe din Europa, clienţii se bucură de un pachet de servicii şi de o infrastructură foarte bune. Ca număr de operatori prezenţi pe piaţă ne aflăm pe locul doi la nivel european după Marea Britanie", a declarat, într-o conferinţă de presă, organizată de Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR), Mihai Rada, directorul de tehnologie, media şi telecomunicaţii al KMPG România.
"Piaţa din România este una foarte competitivă şi care trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Am continuat să investim în România, deşi în ultimii ani renumitul ARPU este mult mai mic decât în alte ţări", a decla