Deficitul bugetar al Statelor Unite va depăși estimările, în timp ce costurile sistemului de sănătate nu vor crește atât de repede cât era anticipat, conform informațiilor publicate de guvernul federal al Statelor Unite.
Deficitul pe 2012 va atinge cifra de 1.200 de miliarde de dolari, cu 93 de miliarde de dolari mai mult decât a fost prevăzut acum două luni, conform informațiilor oferite de Agenția parlamentară pentru buget (Congressional Budget Office - CBO).
Această creștere este rezultatul reducerii veniturilor estimat din impozitele pe salarii pentru restul lui 2012, pierderi pe care decidenții politici au fost de acord să o adauge la deficitul bugetului federal.
Vezi cine este ținta bugetului administrației Obama pe 2012
Află care sunt cele patru riscuri majore care pot destabiliza economia mondială, conform Bank of America
„Deficit uriaș”
Noile estimări înseamnă că guvernul federal va avea un deficit bugetar de peste 1.000 de miliarde de dolari pentru al patrulea an consecutiv, deși acesta a scăzut puțin de la nivelul de 1.300 de miliarde de dolari atins anul trecut.
„Situația fundamentală a bugetului federal rămâne neschimbată: chiar dacă deficitul începe să scadă, acesta rămâne la niveluri uriașe comparat cu standardele istorice”, se arată în comunicatul agenției.
Republicanii care dețin controlul Camerei Reprezentanților, camera inferioară a Congresului SUA, vor prezenta propriul lor plan de buget pentru anul fiscal 2013 săptămâna viitoare. Un grup de parlamentari republicani fac presiuni pentru implemnetarea de reduceri majore din cheltuielile necesare funcționării agențiilor federale pe anul fiscal care va începe pe 1 octombrie.
Închiderea guvernului
Acest fapt ridică problema unei noi restrângeri drastice a activității guvernamentale chiar înainte de alegerile