Firma braşoveană Retail D&I care deţine franciza retailerului olandez Spar a anunţat că va deschide în această lună încă două magazine la Braşov, urmând să ajungă astfel la un număr de zece unităţi pe piaţa românească – opt în Braşov şi două în Sfântu Gheorghe.
Cele două magazine vor fi deschise pe 15 şi 29 martie, a anunţat Adriana Aionesei, director de achiziţii al magazinelor Spar din România.
De asemenea, compania va rebrandui alte 11 magazine ale firmei braşovene, care acum sunt funcţionale sub numele de Aprozar sau Gostat în Braşov.
„Aceste magazine urmează a fi rebranduite până la finele anului. În prezent toate folosesc acelaşi sistem informatic, sunt administrate de aceeaşi firmă, iar achiziţiile se fac centralizat”, a declarat Aionesei, citată de Bună Ziua Brașov.
În acest fel, reţeaua Spar va avea 21 de magazine până la finele anului, majoritatea în Braşov.
Supermarketurile reţelei sunt denumite Spar, în timp ce magazinele de proximitate vor fi denumite Spar Express. Magazinele reţelei au suprafeţe cuprinse între 100 de metri pătraţi şi 1.400 de metri pătraţi. În curând va fi importat şi formatul Eurospar, sub care vor opera magazinele cu mai mult de 1.000 de metri pătraţi. Momentan, reţeaua are un singur astfel de magazin.
Firma braşoveană Retail D&I care deţine franciza retailerului olandez Spar a anunţat că va deschide în această lună încă două magazine la Braşov, urmând să ajungă astfel la un număr de zece unităţi pe piaţa românească – opt în Braşov şi două în Sfântu Gheorghe.
Cele două magazine vor fi deschise pe 15 şi 29 martie, a anunţat Adriana Aionesei, director de achiziţii al magazinelor Spar din România.
De asemenea, compania va rebrandui alte 11 magazine ale firmei braşovene, care acum sunt funcţionale sub numele de Aprozar sau Gostat în Braşov.
„Aceste magazine urmează a fi rebranduite pâ