- argument -
Sunetele şi zgomotele care ne înconjoară, muzica pe care alegem s-o ascultăm sau cea care ajunge întîmplător la noi alcătuiesc „textura“ sonoră a vieţii de zi cu zi. Ele transmit mesaje pe care fiecare dintre noi le poate percepe diferit. Totuşi, cu toţii sîntem de acord, de pildă, că o bormaşină la etajul de deasupra ne deranjează, ne tulbură liniştea. Şi cu toţii avem nevoie şi de linişte. În blocurile de pensionari de pe timpuri, exista un anunţ la avizier care preciza ora de linişte, într-o anumită perioadă a zilei. Liniştea e asociată cu odihna, cu relaxarea. Zgomotele pot însemna poluare fonică. Zgomotele străzii, de exemplu, pot fi supărătoare, însă în acelaşi timp sînt reprezentative pentru oraşul în care locuim. Dacă închidem ochii, ne putem da seama, doar din ceea ce auzim, dacă ne aflăm la Bucureşti, la New York sau la Tecuci. „Coloana sonoră“ care ne însoţeşte drumurile zilnice nu poate fi dată mai încet sau oprită, decît dacă avem la îndemînă un mp3 player şi ne vîrîm căştile în urechi, pentru a asculta muzica pe care o preferăm. Însă acest refugiu nu este oare o formă de autism? De ce am respinge zgomotul (şi furia) vieţii, nu este el mai interesant decît muzica pe care nu ne constrînge nimeni să o ascultăm unde vrem, cum vrem? Radioul – mai ales posturile comerciale – începe să devină un fundal sonor permanent. De cele mai multe ori, îl auzim, dar nu-l ascultăm cu adevărat. Totuşi, hit-urile difuzate în permanenţă ajung să ne obsedeze. Ne surprindem fredonînd o melodie „auzită la radio“, despre care habar n-avem cum şi-a făcut loc în mintea noastră.
DE ACELASI AUTOR Am fost în clasă cu "Missa"! Copilul superhero La tarabă Atunci cînd ai un alien în stomacCele mai multe secvenţe ale vieţii sînt marcate şi „sonor“. Ne amintim de vacanţele copilăriei atît prin întîmplările lor, cît şi prin sunetele care le însoţeau – ciripit d
