Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambalajele de plastic pentru hrana copiilor ar putea fi interzise

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 14 martie 2012 ·

Parlamentul European va lua în discuție chestiunea ambalajelor alimentare care se dovedesc periculoase pentru sănătate.

Utilizarea ambalajelor din plastic care conţin substanţe chimice periculoase, în cazul alimentelor pentru copii, ar putea fi interzisă de Comisia Europeană. Decizia ar urma să fie luată până la finele acestui an.

La cererea europarlamentarului Petru Luhan, Comisia Europeană îşi va exprima poziţia cu referire la unele studii recente care arată că multe ambalaje din plastic conțin substanțe chimice dăunătoare, cum ar fi DEHP și bisfenol A. „Aceste substanţe pot fi absorbite de mâncarea din interior, iar consumarea lor are urmări dăunătoare asupra sănătății copiilor. Am cerut Comisiei să furnizeze un punct de vedere asupra posibilităţii interzicerii ambalării în plastic a alimentelor destinate copiilor”, a declarat Petru Luhan.

Potrivit unor studii făcute în SUA, bisfenolul A care se găseşte în plastic este responsabil cu declanşarea unor afecţiuni precum cancerul, malformaţiile congenitale, diabetul, scăderea imunităţii şi obezitatea.

Bisfenolul A se găseşte în plastic şi poate contamina alimentele care sunt depozitate în recipiente din plastic, mai ales atunci când plasticul este încălzit sau spălat. De asemenea, dacă este utilizat repetat, acest material se descopune şi permite trecerea bisfenolului A în alimentele şi băuturile care sunt puse în recipiente din plastic.

Autorităţile europene evaluează impactul substanţelor

Comisia Europeană a informat că, în prezent, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară împreună cu Agenția franceză de securitate sanitară a alimentației, mediului și muncii evaluează impactul acestor substanţe chimice asupra consumatorilor, iar o decizie în acest sens va fi luată până la finalul anului 2012.

Conform CE, utilizarea bisfenolului A

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 51 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 24 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 57 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°