Un autocar care transporta elevi belgieni a intrat într-un perete dintr-un tunel, în cantonul Valais din Elveţia. Bilanţul: 28 de morţi, dintre care 22 erau copii. Vehiculul transporta 52 de oameni şi se întorcea în Belgia, după un sejur în Val D'Anniviers.
Potrivit primelor informaţii, acesta este cel mai grav accident rutier petrecut vreodată în Elveţia. Autocarul care circula în direcţia Sion a lovit un perete al tunelului dintre ieşirile de est şi de vest din Sierre. Vehiculul a deviat de la traiectoria sa, dintr-un motiv deocamdată necunoscut.
Elevii din autocarul implicat în accident se întorceau din vacanţa de iarnă în Val d'Anniviers şi se pregăteau să reintre în Belgia.
Ambii şoferi ai autocarului au murit în accident. Răniţii au fost transportaţi în patru spitale din Valais. Este vorba de o tragedie "fără precedent", a spus miercuri dimineaţă comandantul Poliţiei locale, într-o conferinţă de presă. Chiar şi salvatorii au fost afectaţi de urmările acestui accident, a mai precizat el.
"Această dramă va bulversa întreaga Belgie", a declarat ambasadorul belgian în Elveţia, Jan Luykx, citat de agenţia ATS. "Amploarea accidentului este greu de digerat", a adăugat diplomatul.
Rudele victimelor sunt aşteptate la Valais, unde a fost constituită o aşa-numită celulă de criză psihologică, pentru a sprijini familiile copiilor morţi în accidentul de autocar. Două avioane ale armatei belgiene vor transporta în Elveţia familiile victimelor accidentului, a anunţat miercuri ministrul belgian de Externe, Didier Reynders.
Preşedintele Guvernului din cantonul Valais, Jacques Melly, şi-a declarat "imensa tristeţe" şi "profunda emoţie", după acest grav accident rutier. El a prezentat condoleanţe familiilor victimelor şi le-a mulţumit echipelor de intervenţie, care au lucrat "în condiţii foarte dificile".
Potrivit medicului-şef al Or