Cînd vine vorba despre cîntări de jazz în Bucureşti la care să te simţi ca acasă, există foarte puţine răspunsuri, iar primul dintre ele este Green Hours. Asta în ciuda faptului că, de multe ori, fumul mă face să regret ori că nu fumez ori că nu există un oxygen bar prin apropiere. Întîmplările muzicale şi teatrale de acolo anulează însă, din fericire, orice umbră de regret, astfel că aseară, cu plămînii şi urechile pregătite, am intrat la penultimul concert din seria Austrian Hours la Green Hours, organizat de Forumul Cultural Austriac de la Bucureşti şi clubul de jazz amintit în seara de 8 martie. Odată ajuns, două surprize – nu foarte mult fum şi un pian pregătit de cîntare, o premieră la Green Hours. Nu ştiu cum au reuşit să-l care pînă la subsol, dar au reuşit.
DE ACELASI AUTOR Întoarcerea Olandezului Zburător Campionatul Mondial de jazz în aer liber "Nu sînt interesat de perfecţiune, ci de precizie" - interviu cu pianistul Nik Bärtsch Invazie americană la Sighişoara Trioul pianistului Martin Gasselsberger a fost o supriză foarte plăcută, în primul rînd fiincă a anulat legenda conform căreia austriecii sînt reci, obtuzi şi distanţi. Concertul în sine, mai mult decît decent, a fost o adevărată cîntare de club, cu mult swing şi blues printre ingrediente şi, extrem de important, fără nici o preluare. Doar piese originale. Cred chiar că, modificînd puţin set list-ul, trupa ar putea face seri memorabile chiar şi la festivalurile importante de jazz, în primul rînd fiindă posedă aluatul principal – reuşesc să transmită emoţia către public. Fie că piesa e una inspirată de jocul nepoţilor sau de personaje celebre, precum James Bond. Au fost două ore pline, cu treceri de la swing la bop şi de la blues la sonorităţi de muzică de film, dar cu o constantă clară – melodicitatea. Şi cu doi asistenţi care şi-au făcut treaba nemţeşte, uneori chiar mai mult decît atît.
