Sentimentul pe care îl am, după dialogul dintre Mihai Răzvan Ungureanu și Mihai Gâdea, e că primul a vrut să ne dovedească care îi sunt limitele lingvistice și chiar de logică ale celui de al doilea, adică MRU s-a dat mare, cum se spune în popor. E adevărat, a avut și contextul. Și, cu toate acestea, consider că e o miză destul de nepotrivită din partea unui prim-ministru care, cu toată bunăvoința arătată, s-a înfășurat, timp de aproape două ore, într-o argumentație sofistică, inaugurând noul limbaj de lemn. Desigur, diferit de cel al președintelui Ion Iliescu, care a devenit mult mai expresiv dupa ce a scăpat de greutatea funcției.

Pentru satisfacția personală a telespectatorului sastisit de agresivitatea de limbaj și atitudine practicată de noua generație de jurnaliști, un icnet de bucurie se putea auzi în văzduh la fiecare upercut al d-lui Ungureanu. Posibilul trac în dialogul cu un intelectual, cum mărturisea dl Gâdea, l-a făcut să fie stingherit când i s-a sugerat că nu stăpânește sensul lui ”salutar”. ”Salutar” a fost folosit corect de catre dl Gâdea (având și sensul ”care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare”). Greșită a fost explicația dl Gâdea pentru ”salutar”, dar altfel punerea la punct a fost un moment savurat.

Dacă scopul d-lui Ungureanu e să analizeze cu dicționarul lui Al. Graur în mână exprimarea interlocutorului (altfel, fie vorba între noi, depășit de studii mult mai recente, pentru că și limba română a cunoscut modificări în toți acești ani de la DEX-ul lui Graur), putem să ne aplecăm, cu multă rigoare, și asupra exprimării d-lui Ungureanu. În mod vădit, cu o frazare atent studiată, cu verbe și expresii care dau farmec limbii, d-lui Ungureanu îi putem găsi scăpări. Verbul ”a binemerita” are un regim prepozițional special și am putea sa ne afundăm în analize de stil si subțirimi lingvistice. Nu cred însă că superioritatea