În anii ‘60, Dej şi Ceauşescu au trăit tensiunile cu ţările „frăţeşti“. La îndemnul Kremlinului, vecinii vorbeau despre Ardeal, iar românii – despre Basarabia.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, frontierele României au suferit noi modificări. Ultimele din istoria contemporană a ţării. Nordul Bucovinei şi Basarabia au fost ocupate de Uniunea Sovietică. În schimb, Stalin a fost de acord ca Transilvania să revină, integral, României. În timpul lui Nikita Hruşciov, succesorul lui Stalin la conducerea PCUS (1953-1964), configuraţia graniţelor în Estul Europei a fost readusă în discuţie. Au fost de ajuns câteva declaraţii ale liderului de la Kremlin ca spiritele să se-nfierbânte.

În 1959, la Leipzig, cu ocazia Congresului Partidului Socialist Unit din RDG, Hruşciov anunţa dispariţia frontierelor, odată cu victoria comunismului „la scară universală". În anii următori, a făcut precizări. La o întâlnire la nivel înalt, desfăşurată la Berlin, a declarat că „România rămăsese cu un balast, cu Transilvania". Apoi, în decembrie 1963, a vehiculat ideea modificării paşnice a graniţei româno-maghiare.

Sprijin de la Marx

Declaraţiile liderului de la Kremlin referitoare la soarta Transilvaniei i-au iritat pe conducătorii PMR. Atât de tare încât, în şedinţa Biroului Politic din 26-27 februarie 1963 s-a repus pe tapet problema Basarabiei. „[Hruşciov, n.r.] se apucă şi vorbeşte la Berlin că cu (sic!) Polonia s-a înţeles, dar cu România a mai rămas un balast cu Transilvania", a declarat atunci Gheorghiu-Dej, secretarul PMR.

„Noi atât am vorbit cu Epişev: ce aţi zice voi dacă sub pretextul acesta am deschide discuţia despre Basarabia şi Bucovina de Nord, ar fi just ca în loc să combatem aceste tendinţe, să reluăm această discuţie ? Sigur n-ar fi just. Atunci voi de ce ridicaţi o astfel de problemă. Dar cine ţi-a dat mandat să faci asta. Mie niciod