Nemulţumiţi că şeful Exedcutivului se amestecă în treburile unor ministere şi dă directive când nu e cazul, greii PDL, retraşi din ministerele Guvernului Boc, au pornit atacul împotriva premierului Ungureanu. Potrivit unor surse politice, ofensiva lor este cu atât mai aprigă cu cât Ungureanu are susţinerea totală a preşedintelui Băsescu şi pregăteşte schimbarea "pupililor" a doi grei din PDL: ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, susţinut de liderul partidului, Emil Boc, şi ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, protejatul Ancăi Boagiu.
Ungureanu şi abordările de rea-credinţă
Prima care iese la rampă este liderul PDL Bucureşti, Elena Udrea. Ea a declarat ieri că se aşteaptă de la premierul Ungureanu şi de la membrii Guvernului să nu aibă abordări "de rea credinţă", de tipul unor jurnalişti de la Antena 3. "Referitor la bazinele de înot, mă aştept ca membrii Guvernului, primul-ministru, să nu aibă abordări de tipul unor jurnalişti de la Antena 3. Trebuie să ştii foarte bine subiectul, altfel rişti să vorbeşti... Din ceea ce a spus (n.r. ? Mihai Răzvan Ungureanu) reieşea că nu ştia foarte bine subiectul. Era normal, era de două săptămâni prim-ministru, dar tocmai de aceea trebuie mai multă rigoare, pentru că riscul este să ai abordările unor persoane care vorbesc cu rea credinţă", a declarat Udrea pentru Mediafax. Ea a explicat că atunci când a venit la minister a găsit zece astfel de bazine în fază de contractare sau plătite şi doar pentru o parte dintre ele a dat ordin de începere a lucrărilor, arătând că în mandatul său s-au licitat trei bazine de înot. Ea a spus că PDL i-a acordat o mare încredere şi un mare sprijin lui Ungureanu, pentru că Guvernul Boc nu a plecat din cauză că nu a performat. "Nu, dimpotrivă, Guvernul Boc şi-a făcut treaba, a reuşit să lase România pe creştere economică, anul trecut am avut una dintre cele mai bune creşteri e