Lucrările a peste 50 de pictori români vor fi expuse, de astăzi şi până pe 28 martie, la „Cité Internationale des Arts" din Paris. Printre ele se numără şi lucrările a doi artişti braşoveni, Gabi Stan şi Waldemar Mattis Teutsch.
Picturile vor putea fi admirate în şapte săli din clădire. Printre autorii acestora se numără Cornel Bârsan, Carmen Groza, Doina Botez, Emil Ciocoiu, Dorin Baba, Ilie Boca şi Cristina Ciobanu. Gabriel Stan şi Waldemar Mattis Teutsch, prezenţi şi ei pe lista pictorilor, vor reprezenta Braşovul la eveniment, informează newsbv.ro.
Artiştii au fost selectaţi de curatorul salonului, Anne-Michelle Vrillet. „Această expoziţie este primul eveniment de acest gen, care reuneşte munca pictorilor care trăiesc în România, dar şi a celor din diaspora, stabiliţi în Europa", a declarat Vrillet.
Printre cei 55 de români participanţi se numără şi artişti stabiliţi în Franţa, Belgia, Germania, Spania, Italia şi Bulgaria. Salonul de pictură "România contemporană" aduce în acelaşi loc lucrări de orientări artistice suprarealiste, hiperrealiste, neosimboliste, postmoderniste, dar şi piese de artă abstractă, gestuală şi conceptuală.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală Internaţională "Soleil de L'est" şi se desfăşoară sub înaltul patronaj al Excelenţei sale Bogdan Mazuru, ambasadorul României în Franţa, şi al lui Nöel Coret, preşedintele Salonului de Toamnă "Grand Palais Paris". Organizatorii şi-au propus să ofere o altă imagine a ţării noastre.