Atacurile apărute în presă în ultimele zile la adresa deputatului PNL Călin Potor nu sunt receptate cu dezinteres de colegii săi de partid, care ţin să îl apere public pe candidatul liberalilor la Primăria Alba Iulia. Preşedintele PNL Alba Iulia, Gabriel Pleşa a trimis, miercuri, un drept la replică în numele lui Călin Potor, prin care face precizări vizavi de plecarea acestuia din PDL şi plângerile făcute la DNA referitor la lucrările din Cetatea Alba Carolina.
După ce, marţi, primarul Mircea Hava a declarat pentru presă că este convins că plângerile la DNA în legătură cu modul în care s-au realizat lucrările din Cetate au fost făcute chiar de către Călin Potor, miercuri, Gabriel Pleşa iese public, ca purtător de cuvânt al lui Potor şi neagă această afirmaţie:
“În loc să răspundă la problemele ridicate de Călin Potor, cele referitoare la drumurile impracticabile din municipiu, la lipsa investiţiilor, la numărul mare de şomeri pe care îl avem, PDL Alba este mai preocupat de propria imagine, care a avut de suferit în urma acestor declaraţii. E drept că nu e comod pentru PDL Alba să vadă că primarul şi viceprimarii din Alba Iulia, însoţiţi de o pleiadă de funcţionari, sunt convocaţi tot mereu la DNA pentru a da cu subsemnatul.
Că tot veni vorba de DNA, sesizările nu au fost făcute de deputatul Călin Potor. Staţi liniştiţi, aveţi alţi
Gabriel Pleşa a comentat şi migrarea deputatului Călin Potor de la PDL spre PNL: “Colegul nostru Călin Potor a dat dovadă de verticalitate în momentul în care a părăsit puterea pentru a