Mai multe percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, la locuinţele unor poliţişti din Cluj-Napoca suspectaţi că luau mită de la şoferi, afirmă surse judiciare.
Acţiunea face parte dintr-o anchetă a Direcţiei Generale Anticorupţie care vizează opt poliţişti de la Biroul de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi al Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj.
Conform surselor judiciare citate, cei opt poliţişti sunt suspectaţi că ar fi primit mită de la mai mulţi şoferi care au depăşit viteza legală pentru a modifica datele înregistrate de aparatele radar.
Ancheta, în cadrul căreia au fost folosiţi poliţişti sub acoperire, este coordonată de Parchetul Tribunalului Cluj.
La ora transmiterii acestei ştiri, percheziţiile la locuinţele poliţiştilor sunt în desfăşurare.
UPDATE Doi dintre poliţiştii suspectaţi de luare de mită au fost reţinuţi
Doi dintre poliţiştii suspectaţi de luare de mită şi la locuinţele cărora au avut loc percheziţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, miercuri, de procurorii Parchetului Tribunalului Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unor surse judiciare, cei doi poliţişti au fost reţinuţi pentru luare de mită şi compliciate la luare de mită.
La ora transmiterii acestei ştiri, audierile continuă la Parchetul Tribunalului Cluj, unde mai mulţi poliţişti au fost duşi în urma percheziţiilor desfăşurate în cursul dimineţii.
Mai multe percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, la locuinţele unor poliţişti din Cluj-Napoca suspectaţi că luau mită de la şoferi, afirmă surse judiciare.
Acţiunea face parte dintr-o anchetă a Direcţiei Generale Anticorupţie care vizează opt poliţişti de la Biroul de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi al Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj.
Conform surselor judiciare citate, cei opt poliţişti sunt suspectaţi că ar fi primit mită de l