Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15 oferte pentru modernizarea Căminului de Bătrâni din Noua

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 14 martie 2012 ·

Licitaţia a pornit de la 3,75 milioane de lei fără TVA, câştigătorul urmând a fi anunţat în această lună, pentru ca din aprilie să înceapă lucrările

În urmă cu două zile a fost termenul final de depunere a ofertelor pentru stabilirea firmei care să realizeze lucrările de modernizare ale Căminului pentru persoane Vârstnice din Noua. 15 firme şi-au depus ofertele, care acum au intrat în evaluarea comisiei de licitaţie din Primăria Braşov. „Proiectul privind reabilitarea Căminului de Bătrâni din cartierul Noua este cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare a Polului de Creştere Braşov, beneficiind de o finanţare nerambursabilă de 98%. Contractul de finanţare a fost semnat în decembrie 2011. Licitaţia a pornit de la 3,75 milioane de lei fără TVA, au depus oferte 15 firme, acum se desfăşoară procedura de evaluare a ofertelor. După anunţarea câştigătorului vor putea începe lucrările. Sperăm că acest lucru se va întâmpla în următoarea lună”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea.

În cadrul lucrărilor vor fi izolate termic cele şapte corpuri de clădire şi termoizolarea planşeului terasă şi a podului. La bazinul acestui cămin se vor executa lucrări etapizat.

„Cea mai importantă componentă a acestui proiect este bazinul din interiorul căminului, care va fi refăcut şi va face parte dintr-o bază de tratament cu aparatură adecvată şi cabinete de kinetoterapie, de masaj, de recuperare şi băi de plante. Anexele bazinului de înot se vor dota cu duş scoţian, cadă de masaj şi hidroterapie şi scaun pentru persoanele cu dizabilităţi, iar sala de gimnastică va fi dotată pentru recuperare neuromotorie şi alte activităţi de acest tip. Centrul va funcţiona în asociere cu o structură medicală care să asigure aceste servicii”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. Pe lângă izolarea termică şi modernizarea bazinului vor mai fi înlocuite uşil

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Sorin Grindeanu: Marți sau miercuri am putea avea ÎNVESTIREA guvernului

Gandul acum 49 minute
„Este dificil ca toate procedurile să fie finalizate până luni, însă marți-miercuri putem avea guvernul”, spune Sorin Grindeanu, după discuțiile cu premierul desemnta, Ilie Bolojan. „Este extrem de dificil să ai acord politic complet, programul pus

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 6 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum o ora
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial” pentru Germania şi Europa (Der Spiegel)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial’ pentru Germania şi pentru Europa, conform unui raport publicat în revista Der Spiegel care citează un nou document strategic al Bundeswehr-ului, i

Ministrul italian al apărării spune că NATO nu mai are niciun motiv să existe

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat vineri că NATO „nu mai are un motiv să existe” și că UE nu contează pe scena globală, transmite Politico. Urmărește cele mai noi producții vi

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 6 ore
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum 5 ore
Andrew Tate fusese lăsat fără permisul de conducere după ce a fost surprins, pe 7 iunie, de polițiștii rutieri circulând bolidul cu 196 km/h într-o localitate cu limită de 50 km/h. Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contesta

Marcel Ciolacu se implică în negocierile din PSD pentru ministere. Pe cine susține la Sănătate

Adevarul acum 43 minute
Fostul preşedinte PSD Marcel Ciolacu o susţine pe senatoarea Carmen Orban, fosta sa consilieră la Guvern, pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.

Messi continuă seria de cuvinte frumoase între el și Cristiano Ronaldo: „Am multă admirație pentru el și pentru cariera pe care a avut-o și o are în continuare”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Lionel Messi a mărturisit, într-un interviu ulterior victoriei echipei sale Inter Miami cu Porto (2-1), că îl admiră pe omul cu care a împărțit scena fotbalului mare în ultimii 15 ani, Cristiano Rona

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/28°
lun.

18°/31°
Iasi
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/26°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

15°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/27°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°