Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un director demisionar al Goldman Sachs acuză banca de jecmănirea clienţilor

Publicat in Bursa, joi 15 martie 2012 ·

Un director demisionar al Goldman Sachs a lansat un atac public fără precedent la adresa "culturii toxice şi distructive" a băncii, într-un articol publicat în New York Times, devenind primul angajat care critică deschis instituţia financiară, relatează Bloomberg. Greg Smith, director executiv şi şef al operaţiunilor cu instrumente financiare derivate ale Gold-man Sachs în Europa, va pleca din bancă după 12 ani de activitate, acuzându-i pe directorul general Lloyd Blankfield şi pe preşedintele Gary Cohn că au pierdut controlul asupra politicii băncii.

Directorii executivi sunt subordonaţi directorilor generali şi partenerilor.

"Particip la şedinţele de vânzări ale instrumentelor derivate şi niciun singur minut nu se vorbeşte despre cum pot fi ajutaţi clienţii. Este vorba doar despre cum se pot face cât mai mulţi bani de pe urma lor", afirmă Smith, absolvent al Universităţii Stanford, citat de Mediafax.

Atacul său se adaugă criticilor din partea politicienilor şi protestatarilor care acuză Goldman Sachs de declanşarea crizei financiare din 2008 şi de obţinerea de profit în detrimentul clienţilor.

Reprezentanţi ai Goldman Sachs au fost deja audiaţi în Congresul american pentru rolul avut în criza financiară, iar banca a plătit 550 de milioane de dolari în 2010 pentru închiderea unui proces în care era acuzată că a înşelat investitorii cu obligaţiuni garantate prin împrumuturi.

"Articolul va aduce în mod sigur prejudicii băncii. În mod evident este un articol scris cu mare convingere. Probabil că a câştigat suficienţi bani pentru a nu fi deranjat că nu va mai fi angajat vreodată în serviciile financiare şi va lucra într-un domeniu complet diferit, precum educaţia", a declarat John Purcell, fondator al firmei de analiză a pieţei Purcell&Co în Londra. Smith nu a putut fi contactat pentru comentarii, dar reprezentanţii Goldman Sachs i-au respi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Hermannstadt – Metaloglobus Bucureşti 2-2 / Sibienii au condus la pauză cu 2-0

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa bucureşteană Metaloglobus a învheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia FC Hermannstadt, în primul meci al etapei secunde din Superliga, transmite News.ro. Urmărește cele

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°