Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romani CRISS: Iniţiativa înfiinţării unui liceu cu predare în limba romani este haotică, improvizată şi neprofesionistă

Publicat in Adevarul, miercuri 14 martie 2012 ·

Romani CRISS condamnă printr-un comunicat modul în care s-a propus formarea unui liceu cu predare în limba romani şi va solicita iniţierea unei dezbateri publice serioase cu privire la oportunitatea şi la modalitatea de înfiinţare a unui asemenea liceu.

“În forma prezentată public, iniţiativa este haotică, improvizată, neprofesionistă şi vine în contradicţie cu prevederile legale naţionale şi internaţionale”, se spune în comunicat.

Potrivit organizaţiei, această iniţiativă abordează mai multe probleme fără o legătură reală între ele: utilizarea unei foste cazarme militare pentru crearea unui liceu cu predare în limba romani, un drept garantat minorităţilor naţionale din România, rezolvarea unei probleme sociale, reducerea abandonului şcolar prin oferirea unei mese calde, toate acestea “în lipsa unei consultări publice prealabile a părinţilor, a organizaţiilor nonguvernamentale şi a altor actori interesaţi”.

Romani CRISS mai afirmă că în graba cu care a fost promovată această iniţiativă au fost ignorate unele aspecte elementare, precum faptul că segregarea copiilor romi nu este de natură să conducă la reducerea abandonului sau la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, ci dimpotrivă.

“Se arată de iniţiatori că liceul va fi cu predare obligatorie în limba romani, însă nu va fi învăţământ integral în limba maternă, ci doar cursuri de limbă şi de civilizaţie romani. În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, părinţii au dreptul de a decide pentru copiii lor cu privire la frecventarea de către copii a acestor cursuri, astfel încât obligativitatea acestor cursuri, aşa cum a fost propusă de iniţiatori, încalcă dreptul recunoscut de lege părinţilor”, mai afirmă organizaţia.

Faptă de discriminare

Totodată, Romani CRISS mai afirmă că propunerea în forma în care a fost prezentată public, constituie o faptă de d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 17 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 6 minute
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 57 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum 6 minute
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum 26 minute
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum o ora
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Atac israelian asupra centrului Beirutului / Israelul și-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah

G4Media acum 2 ore
Un atac aerian puternic al Israelului a vizat sâmbătă centrul Beirutului, au declarat surse de securitate, atacul zguduind capitala Libanului în contextul în care Israelul şi-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah, susţinute de Iran, r

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°