Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică (ATOP) Braşov a acordat ieri două titluri de „Erou al comunităţii” pentru doi jandarmi montani din Zărneşti. Cei doi sunt plutonier major Marian Blajiu, şeful postului de jandarmi montani din Zărneşti, şi plutonier Valentin Cigăran, de la Detaşamentul 1 Mobil.
Marian Blajiu a intrat în Jandarmerie în 1999 şi s-a remarcat în toate misiunile la care a participat. Anul trecut, plutonierul major Marian Blajiu a participat la 12 acţiuni de intervenţie - salvare în Masivul Piatra Craiului şi a salvat viaţa a 17 persoane. „Plutonierul major Marian Blajiu a participat şi a absolvit mai multe cursuri de intervenţie-salvare în zone montane şi greu accesibile, fapt ce l-a ajutat, de-a lungul timpului, să participe la misiuni deosebit de dificile pe care le-a organizat şi condus pentru salvarea a foarte multe persoane aflate în dificultate, fără a pune în pericol viaţa persoanelor salvate sau a subordonaţilor cu care a executat misiunile de salvare”, ne-a declarat generalul de brigadă Eugen Pop, inspectorul şef al Jandarmeriei Braşov.
La rândul său, plt. Valentin Cigăran, de la Detaşamentul 1 Mobil, s-a remarcat pentru modul cum a condus „echipaje de intervenţie în acţiuni de restabilire a ordinii publice în diverse conflicte”. Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică (ATOP) Braşov a acordat ieri două titluri de „Erou al comunităţii” pentru doi jandarmi montani din Zărneşti. Cei doi sunt plutonier major Marian Blajiu, şeful postului de jandarmi montani din Zărneşti, şi plutonier Valentin Cigăran, de la Detaşamentul 1 Mobil.
Marian Blajiu a intrat în Jandarmerie în 1999 şi s-a remarcat în toate misiunile la care a participat. Anul trecut, plutonierul major Marian Blajiu a participat la 12 acţiuni de intervenţie - salvare în Masivul Piatra Craiului şi a salvat viaţa a 17 persoane. „Plutonierul major Marian Blaj