* campania lansată de cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" pentru reprezentanţii scenei politice brăilene a fost foarte bine primită de ONG-uri * atât liderul Fundaţiei "Fiii Brăilei", Sergiu Diacomatu, cât şi Florin Drăgan, reprezentatul "Noua Republică" Brăila, consideră o astfel de iniţiativă ca fiind binevenită în contextul politic actual
ONG-urile care şi-au asumat public implicarea în viaţa politică salută lansarea de către Cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a platformei de dezbatere "Bătălia pe proiecte". Precizăm că în cadrul acestui demers, reprezentanţii principalelor partide politice vor primi, în perioada imediat următoare, câte un formular prin care aceştia sau candidaţii respectivelor formaţiuni politice îşi pot prezenta în mod detaliat proiectele, sursele de finanţare şi termenele clare de finalizare. Proiectele asumate de candidaţi vor fi mediatizate de cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" şi se vor afla la dispoziţia cititorilor noştri pe site-ul www.obiectivbr.ro până la finalul campaniei electorale. Facem precizarea că ziarul "Obiectiv" nu cere de la un candidat decât UN SINGUR PROIECT, dar garantat public cu propria demisie în cazul în care promisiunea faţă de brăileni nu este onorată.
Sergiu Diacomatu ("Fiii Brăilei"): "E nevoie de proiecte cu finanţare garantată, care să rezolve probleme pentru cât mai mulţi oameni. Cu alte cuvinte, e nevoie de viziune de dezvoltare" Primele reacţii au sosit ieri din partea Fundaţiei "Fiii Brăilei" şi a "Noii Republici". Astfel, preşedintele fundaţiei, Sergiu Diacomatu, ne-a declarat că lansarea acestei platforme de dezbatere este o idee extraordinară şi că, personal, dacă ar fi să candideze, ar folosi-o nu pentru a lansa un singur proiect, ci pentru a prezenta brăilenilor o viziune de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung, pentru întregul judeţ. "Este o idee extraordinară. Când mă voi