Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa în care s-a născut cel mai mare rege al Ungariei

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 martie 2012 · ·

Unul dintre imobilele de referinţă ale Clujului este casa în care a venit pe lume fiul lui Iancu de Hunedoara, regale Matia Corvin.

La jumătatea distanţei dintre Piaţa Unirii şi Piaţa Muzeului, la intersecţia străzilor Virgil Fulicea cu Vasile Goldiş, se află o casă albă, sobră cu un aer puritan. Ea priveşte tăcută, în lungul străzii Matei Corvin, la forfota pieţei centrale. Casa este singura clădire civilă a perioadei gotice care se mai păstrează în oraş şi reprezintă unul dintre simbolurile Clujului.

Se presupune că această clădire a luat naştere prin unificarea a trei clădiri distincte, de unde ideea că proprietarii acesteia trebuie să fi fost oameni înstăriţi. La această idee trimite aşezarea şi ancadramentul ferestrelor, podeaua etc. Cea mai veche parte a clădirii, partea gotică din timpul lui Matei este cea corespunzătoare porţii cu ogiva şi a ferestrei poziţionate faţă de aceasta spre apus. După unele presupuneri, chiar în camera din spatele acestei ferestre, s-a născut viitorul rege. Se pare că aici, mai spre vest, urma o altă casă îngustă, după cum apare din ruptura faţadei şi colţul clădirii.

Ancadramentul de piatră al ferestrelor a fost modificate la începutul anilor 1940 cu prilejul renovării imobilului. Doar ferestrele de la etajul corpului situat la est faţă de poartă, cu elemente renascentiste, au fost realizate după modelul original. Cele de la parter au fost făcute cu prilejul renovărilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Această parte este cu cel puţin cu 100-150 de ani mai târzie decât partea gotică.

Casa este amplasată la capătul străduţei care poartă numele Matia Corvinul, într o mică piaţetă triunghiulară. Iniţial, în Cetatea Veche a Clujului, casa se afla în apropierea porţii de sud. Primele date istorice, referitoare la casă, datează din secolul al XV-lea.

Una dintre cele mai vechi construcţii din Cluj @N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 52 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu / Mai multe maşini, în inerior / 50 de oameni, evacuaţi / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 31 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii acţionează cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş şi Braşov. Hala este în apropierea unu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video Circulație îngreunată pe DN 66. Cad pietre de pe versanți pe Defileul Jiului

Adevarul acum 2 ore
DRDP Craiova a anunțat, vineri, 14 martie 2025, că se efectuează lucrări pe DN 66, în zona Polatiștea, pentru îndepărtarea pietrelor căzute de pe versanți. În timpul intervențiilor alpiniștilor utilitari circulația va fi complet întreruptă.

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°