Disputa de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş a devenit astăzi unul dintre subiectele cele mai tensionate ale vieţii publice româneşti.

Controversele par a fi pornit de la raportarea agresivă şi nepotrivită a unor oameni politici la o lume care nu le este deloc proprie şi ale cărei reguli fundamentale de funcţionare le sunt complet necunoscute. Totul pleacă de fapt de la diferenţa esenţială dintre modul în care o Universitate funcţionează în comparaţie cu ansamblul angrenajului social pe care România de astăzi îl reprezintă. Decizia, competiţia, chiar dezbaterea ideologică sau politică, într-o Universitate pot avea cu totul alte justificări, explicaţii şi modalităţi de impunere decât în restul societăţii romaneşti. De fapt, Universităţile au reprezentat în ultimii 20 de ani singurele spaţii în care politicul nu a reuşit cu adevărat, oricâte eforturi ar fi făcut, să pătrundă. Recentele alegeri din întregul sistem academic românesc au dovedit în mod definitiv că Universităţile, chiar şi într-un an electoral, chiar şi atunci când opţiunile politice ale celei mai mari părţi a electoratului sunt cât se poate de ferme, pot avea opţiuni care în mod aparent contrazic trendul. Explicaţia este una cât se poate de simplă şi anume aceea că logica după care aceste grupuri umane funcţionează este cu totul alta decât cea comună, este una cu mult mai justificată, mai coerentă şi cu mult mai conştientă decât a restului societăţii.

La limita aceasta poate fi şi una dintre explicaţiile faptului că în mod obişnuit universitarii nu sunt deloc buni politiceni, ba din contră, există cazuri celebre care îi arătă că autentice calamitaţi în spaţiul politic, exemplul cel mai cunoscut fiind cel al lui Nicolae Iorga.

Acesta este contextul în care într-un loc extrem de sensibil la începutul anilor ‘90, dar care în mod tradiţional poate fi c