El însuşi cadru didactic universitar, senatorul Ioan Mang a criticat dorinţa Guvernului de a înfiinţa o Facultate de Medicină şi Farmacie cu predare în limba maghiară şi engleză în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. Ministerul Educaţiei a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens, asta după ce rectorul universităţii, Constantin Copotoiu, declarase public că ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, l-a avertizat că dacă nu înfiinţează o secţie în limba maghiară, i se va suspenda finanţarea.
"Mi se pare extrem de gravă această ingerinţă a politicului în domeniul academic şi această încălcare a autonomiei universitare", a declarat Mang, conform unui comunicat de presă, precizând că nu conotaţia etnică e gravă, ci faptul că o formaţiune politică poate determina Guvernul şi Ministerul Educaţiei să înfiinţeze o facultate. "În locul UDMR, putea fi orice alt partid politic, problema de fond rămânea la fel de gravă: cum îşi permite o formaţiune politică să intre cu bocancii în viaţa universitară şi, sfidând ceea ce se întâmplă acolo, să impună o decizie care nu este pe deplin acceptată chiar de către cei cărora li se aplică respectiva decizie?", se întreabă senatorul PSD.
Totodată, Mang acuză că nota de fundamentare a proiectului e una mincinoasă, dat fiind că se face precizarea că proiectul a fost consultat cu Consiliul Naţional al Rectorilor. "Conducerea UMF din Târgu Mureş a fost forţată, nu consultată să accepte decizia luată la nivel politic între PDL şi UDMR", precizează Mang.
Senatorul mai spune că dacă HG-ul va fi adoptată, USL o va ataca în contencios.
În final, sub titlul "o glumă a istoriei", Mang mai face o precizare: în februarie 2002, la Cluj Napoca demarat un protest public virulent împotriva ideii de segregare în Universitatea Babeş-Bolyai şi celelalte universităţi. "Cel care a prezentat acest protest era un