„Este dificil să nu observăm, din nou, că această redresare a piețelor de capital nu are substanță sau justificare economică, în pofida faptului că aceasta ar mai putea continua”, consideră David Rosenberg, economist și strateg-șef la Gluskin Sheff într-un editorial în publicația financiară „Financial Times”.
Politicile monetare „nu au reparat economia globală”
Rosenberg recunoaște că există o îmbunătățire a indicatorilor economici, în special în Statele Unite, deși, și acolo, problema stagnării salariilor afectează negativ cheltuielile de consum, acestea „rămânând cu mult în urma aparentei îmbunătățiri a situației pe piața de muncă”. Faptul că doar Grecia este singura țară care a avut „un eveniment de credite” și creșterea economică a Chinei se menține la un nivel acceptabil reprezintă, la rândul lor, vești bune pentru piețe.
Află de ce este puțin probabil ca Banca Centrală Europeană să mai ia măsuri de stimulare a economiei
Vezi de ce Rezerva Federală va renunța, temporar, la controlul inflației
Însă economistul avertizează asupra faptului că economia globală „nu a fost reparată peste noapte, nici prin politicile monetare neconvenționale de facilitare cantitativă ale Rezervei Federale și nici prin operațiunile de refinanțare pe termen lung ale Băncii Centrale Europene și, în mod cert, nici prin menținerea ratelor de dobânzi-cheie în lumea dezvoltată la un nivel extrem de mic”.
Redresare „lipsită de substanță și justificare”
În pofida veștilor bune și progreselor înregistrate, pentru Rosenberg este cert că „această redresare neîntreruptă a piețelor de capital este lipsită de substanță și justificare”.
Economistul american își justifică opinia prin faptul că volumul de tranzacțiuni a fost redus iar actorii instituționali au fost absenți de pe piețe. Totodată, participarea investitorilor din sect