Situată imediat la vest de România, Ungaria a reprezentat pentru mai mulţi investitori români o posibilă rampă de lansare spre Occident şi, de ce nu, o sursă de noi venituri şi profit. Printre primii care şi-au încercat norocul aici au fost Leonardo şi Jolidon. Lor le-au urmat Musette, Debenhams şi Farmec.
Criza financiară i-a făcut însă pe unii investitori să îşi reconsidere prezenţa pe piaţa maghiară. Alţii au rămas fermi pe poziţii în aşteptarea unor vremuri mai bune.
Jolidon a înfiinţat în anul 2000 compania Jolidon Hungary KFT la Budapesta, încurajată de evoluţia pozitivă a exporturilor. A venit apoi rândul Italiei, Franţei şi Poloniei să se înscrie pe harta Jolidon.
Anul trecut pe fondul crizei economice de la nivel european, Jolidon, unul dintre puţinele branduri româneşti care reuşiseră să îşi construiască o reţea de aproape 150 de magazine în România şi în străinătate, a decis să apeleze la distribuitori pentru vânzarea produselor pe pieţele externe. Astfel, dacă la începutul anului 2010 compania deţinea 47 de unităţi în Italia, Franţa şi Ungaria, în prezent nu mai este deschisă nicio unitate.
O soartă similară a avut şi retailerul de încălţăminte Leonardo, cel mai mare retailer local de încălţăminte şi marochinărie, intrat în insolvenţă în a doua parte a anului trecut după ce a acumulat datorii de 100 mil. euro. Deţinută de antreprenorul român Florin Panea, companiei a închis în urmă cu mai bine de un an toate subsidiarele de pe pieţele vecine, care în perioada 2007-2008 îi aduceau companiei circa 50% din veniturile de 135 mil. euro. Printre acestea se numără şi filiala din Ungaria. Retailerul a decis să renunţe la activităţile de pe pieţele vecine pentru că acestea aduceau pierderi companiei-mamă din România.
Există însă şi companii care sunt încă prezente pe piaţa vecină în pofida dificultăţilor cu care