Mesajul a fost trimis. Multumesc!

33.000 de români mor anual de cancer pulmonar

Publicat in Jurnalul, joi 15 martie 2012 ·

Specialiştii de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” atrag atenţia că peste 33.000 de români mor, anual, din cauza cancerului pulmonar depistat în general extrem de târziu.

La momentul depistării – în cazul a 75% dintre pacienţi – cancerul se află în stadii avansate, ceea ce duce la o rată de supravieţuire de 17%-18% la cinci ani de la diagnosticare.

Depistarea precoce poate mări spectaculos rata de supravieţuire a pacienţilor la cinci ani de la diagnosticare: de la maximum 17% pentru cei în stadii avansate (trei pătrimi dintre pacienţi în prezent) la 50% pentru pacienţi aflaţi în stadii operabile şi până la 90% pentru stadiul de boală precoce.

„Pentru a putea diagnostica din vreme boala şi a creşte astfel şansa de supravieţuire a pacienţilor noştri trebuie să informăm şi să educăm populaţia cu privire la gravitatea bolii şi să le arătăm cum un simplu control de rutină poate să le schimbe viaţa, atrage agenţia profesorul doctor Florin Mi­hăl­ţan, medic primar pneumolog la Institutul de Pne­u­moftiziologie „Marius Nasta”. Diagnosticarea precoce a bolii este posibilă prin interme­diul bronhoscopiei, procedură care stabileşte cu certitudine şi în timp foarte scurt diagnosticul de cancer pulmonar.

În condiţiile în care frecvenţa afecţiunilor pulmonare creşte şi majoritatea pacienţilor sunt orientaţi către Institutul de Pneumoftiziologie din Bucureşti, dotarea acestuia cu echipament medical modern şi performant este absolut obligatorie. Astfel, se impune ca Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti să devină primul centru modern de referinţă din România pentru diagnostic precoce al cancerului pulmonar prin bronhoscopie. „Acest lucru este imperios necesar, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani am înregistrat o creştere dramatică a neoplaziilor cu implicare pulmonară la copii, adolescenţi şi tineri adulţi.

Mai m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 45 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 38 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 5 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°