Foto: CRISTIAN NISTOR / Agerpres Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, l-a demis pe consilierul său Niculae Chesnoiu şi că a decis să-şi mai priveze puţin consilierii de luxul de serviciu...Mai exact, le-a dat autoturisme de serviciu Dacia Logan, în locul celor mai "pe sprâceană" în care circulau până acum.Cabinetul lui Gabriel Berca este format din nouă consilieri, care beneficiau de maşini de serviciu Volkswagen Passat. Chesnoiu a condus Direcţia Financiară din Ministerul de Interne şi a fost numit consilier în cabinetul fostului ministru Traian Igaş, devenind omul de încredere al acestuia. Niculae Chesnoiu a fost de asemenea unul dintre angajaţii MAI care a contestat în justiţie reducerile de sporuri salariale aplicate bugetarilor, el obţinând plăţi compensatorii de 163.000 de lei în 2011 (aproximativ 40.000 de euro).
Pătraşcu: "Atât Baci Constantin, cât şi consilierul lui Igaş, Chesnoiu, dar şi fostul secretar Dumitrana veneau la mine cu bileţele"
Chesnoiu, omul de încredere al lui Traian Igaş, pare - din declaraţiile foştilor şefi din MAI audiaţi la Înalta Curte- să nu fie străin nici de scandalul angajărilor ilegale din minister şI Jandarmerie. La audierile de săptămâna trecută, de la Înainta Curte în scandalul angajărilor ilegale din cadrul Jandarmeriei, foşti secretari de stat în MAI au povestit strategia angajărilor prin "bileţele" care funcţiona în MAI în perioada lui Traian Igaş.
Cristian Baci, fost secretar general al instituţiei, a declarat în faţa judecătorilor că Traian Igaş i-a cerut să angajeze din sursă externă o persoană din Arad. Mai mult, Igaş i-ar fi cerut lui Baci ca respectiva pilă să rămână în funcţie şi după plecarea lui din minister. Baci a declarat la instanţa supremă, că Traian Igaş i-a transmis, prin consilierul lui, Niculae Chesnoiu, că vrea ca o persoană din Arad să rămână în MAI şi după plec