Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţa în care copiii au dansat pe muzica unui travestit la serbarea de 8 Martie. VIDEO

Publicat in Gandul, joi 15 martie 2012 ·

Videoclipul în care copiii de la o grădiniţă din, Vidin, Bulgaria apăreau dansând pe muzica unui cântăreţ travestit la serbarea de 8 Martie, a stârnit un val de controverse la nivel naţional, scrie Novinite.

Înregistrarea este o secvenţă dintr-o reportaj realizat de programul local al Radioului Public, menit să ilustreze modul în care copii de grădiniţă celebrează ziua femeii. Una dintre melodiile pe care au dansat copiii la serbarea este cântată de Azis, un artist travestit din Bulgaria.

Filmuleţul a adunat 700 de aprecieri negative pe YoutTube, iar Ministerul Educaţiei a demarat o anchetă pentru a stabili dacă educatorul care a stabilit coregrafia serbării a comis o faptă imorală. Însă ministrul spune că nu poate interzice această muzică.

„Este cumva acest cântăreţ interzis de vreo autoritate? Dacă eu interzic această muzică în şcoli şi grădiniţe, în calitate de ministru al Educaţiei, voi fi acuzat de discriminare. Acestea fiind zise, părerea mea este că melodiile ar trebui să fie alese în funcţie de vârsta copiilor”, a declarat Sergey Ignatov, ministrul Educaţiei din Bulgaria.

Educatorul care a stabilit coregrafia pentru serbare, Metodi Filchev, a declarat într-un interviu pentru un post de radio că nu vede nimic nepotrivit stilul vestimentar al travestitului Azis.

„Copiilor le place, se simt amuzaţi, iar eu sunt cel care decide ce melodii vor fi folosite la serbare”, a declarat Filchev. Tot el a mai spus că nu are de gând să încurajeze discriminarea etnică, căreia ar putea să-i cadă victimă artistul Azis, care este nu doar travestit, ci şi rom.

Videoclipul în care copiii de la o grădiniţă din, Vidin, Bulgaria apăreau dansând pe muzica unui cântăreţ travestit la serbarea de 8 Martie, a stârnit un val de controverse la nivel naţional, scrie Novinite.

Înregistrarea este o secvenţă dintr-o reportaj rea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 18 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum 56 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 51 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°