Cel mai mare producător de carne de pasăre din România, compania “Transavia” şi-a îmbogăţit recent parcul auto prin achiziţionarea autovehiculelor deţinute de firma “Oliver Invest”, o altă societate comercială din Alba, aflată în prezet în insolvenţă.
“Transavia” a cumpărat întreg parcul auto pe care “Oliver Invest” îl deţinea, mai precis toate maşinile de marfă. Acestea se vor alătura celor peste 70 de autovehicule de transport produse ale companiei.
“Oliver Invest”, cu sediul în localitatea Oiejdea, judeţul Alba, firmă ce are ca obiect de activitate fabricarea produselor din carne, inclusiv carne de pasăre a fost declarată în faliment. Administrator judiciar este Casa de Insolvenţă “Transilvania” SPRL, iar dosarul se află pe rolul Tribunalului Alba. În 28.11.2011, instanţa a aprobat cererea de intrare în insolvenţă şi a declarat deschisă procedura.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=81610