Cel mai mare producător român de baterii auto, ROMBAT SA, are un nou acţionar majoritar: compania olandeză Metair International Holdings Coöperatief U.A., parte a grupului sud-african Metair Investment Limited, arată un comunciat remis redacţiei.
Negocierile au durat peste un an şi au fost finalizate ieri, prin semnarea contractelor. Metair controlează 99,16% din acţiunile ROMBAT. Conform înţelegerii dintre părţi, valoarea tranzacţiei este confidenţială.
Theo Loock, Managing Director al Metair, a declarat: "Investiţia noastră în Rombat arată încrederea pe care o avem în România ca ţară, Rombat ca afacere şi oamenii din Rombat. Suntem mândri să fim noii acţionari ai Rombat şi dorim să creăm un viitor prosper şi pe termen lung pentru această afacere".
"Suntem bucuroşi că noul nostru proprietar este Metair. Grupul Metair este un investitor strategic pentru noi, fiind prezent în acelaşi domeniu industrial - componente auto. Suntem convinşi că noul acţionar va susţine dezvoltarea în continuare a Rombat SA. De aceea, putem să privim înainte la un viitor mai sigur pentru angajaţii firmei, pentru clienţii noştri şi pentru o companie mai puternică în România şi, de ce nu, în Europa.
Suntem onoraţi că reprezentanţii Metair au apreciat performanţele Rombat, în condiţiile în care au avut negocieri şi cu alte companii din această zonă. În ultimii ani am înregistrat rezultate deosebit de bune şi pentru acest lucru doresc să le mulţumesc angajaţilor, partenerilor şi foştilor acţionari", a precizat Ioan Repede, Directorul General al Rombat.
F.A.
Cel mai mare producător român de baterii auto, ROMBAT SA, are un nou acţionar majoritar: compania olandeză Metair International Holdings Coöperatief U.A., parte a grupului sud-african Metair Investment Limited, arată un comunciat remis redacţiei.
Negocierile au durat peste un an şi au fost fin