Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania, Finlanda şi Austria vor excluderea Greciei din Schengen. Se vor mulţumi doar cu atât?

Publicat in Ziarul Financiar, joi 15 martie 2012 ·

Guvernele Germaniei, Finlandei şi Austriei iau în considerare reintro­ducerea controlului paşapoartelor pentru persoanele care vin din Grecia, ceea ce ar echivala practic cu excluderea statului elen din spaţiul de liberă trecere Schengen după ce şapte ţări din UE, printre care Franţa şi Germania, au anunţat săptămâna trecută că sunt necesare măsuri prin care să se reducă fluxul de imigranţi "în special la graniţa dintre Grecia şi Turcia", scrie The Wall Street Journal.

România nu face parte din saţiul Schengen, deoarece aderării i se opune cu încăpăţânare Olanda, care acuză rezultatele insuficiente ale celor două ţări în lupta contra corupţiei şi crimei organizate. Publicaţia americană citează ca surse de informaţii persoane apropiate discuţiilor legate de Grecia purtate la nivelul UE.

Grecia, epicentrul crizei datoriilor din Europa, este criticată tot mai intens de guvernele europene din cauza modului în care supraveghează frontiera terestră cu Turcia. Majoritatea imigranţilor ilegali, cei mai mulţi din Orientul Mijlociu, Pakistan şi Afganistan, intră în Uniunea Europeană prin Grecia, regiunea muntoasă Evros din nordul ţării fiind cea mai vulnerabilă graniţă externă a spaţiului Schengen.

Mulţi dintre imigranţi nu rămân în Grecia din cauza situaţiei economice, ci se orientează spre alte ţări ale UE. Potrivit regulilor acordului Schengen, călătorilor din Grecia nu le sunt controlate paşa­poartele pentru a intra în oricare dintre cele 25 de state ale spaţiului Schengen.

Guvernele europene au sugerat, printre altele, o prezenţă mai puternică în Grecia a agenţiei europene de management al frontierelor Frontex. Ideea are ecou în sugestia Germaniei şi a altor state nordice ca politicile economice şi bugetare ale Atenei să fie supravegheate din exterior, eventual de un comisar european. Oficialii europeni spun că guvernul grec, afectat grav de criză

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 26 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 58 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°