Prezentat de preşedintele PNL Bihor Cornel Popa ca fiind "viitorul ministru de Finanţe al Guvernului USL", profesorul Claudiu Doltu se află joi la Oradea pentru a prezenta măsurile de relansare economică în viziunea USL în cadrul unei dezbateri, la invitaţia Organizaţiei de Femei a PNL Bihor.
Specialist al PNL în domeniul finanţelor, Doltu este profesor la Academia de Ştiinte Economice din Bucureşti, şi, între altele, fost consilier secretar de stat la Preşedinţia României (perioada 1999-2000), respectiv fost consilier al Guvernatorului BNR (2001-2003).
În cadrul unei conferinţe de presă, acesta a făcut o trecere în revistă a măsurilor propuse de USL, despre care a spus că, deşi partidele aliate au doctrină diferită, au fost aduse la un numitor comun. "Premisele sunt în primul rând o schimbare de administraţie, iar USL oferă acest lucru", a spus Doltu, punctând că, pentru a avea eficienţă, măsurile trebuie gândite pe termen lung, de cel puţin un ciclu electoral.
El a trasat 5 condiţii pentru reabilitarea economiei româneşti: depolitizarea instituţiilor, folosirea sistemului public în folosul oamenilor, descentralizarea, respectarea rolului instituţiilor (în care decidenţii să ia măsuri şi să aplice legile în spiritul lor, nu în interes personal) şi folosirea stocului de resurse umane, "puternic ingnorat în România". "Acestea sunt principalele 5 condiţii politice din care derivă şi avantajul pe care USL îl oferă", a spus Doltu.
Afirmând că este conştient de faptul că pentru guvernul următor va fi o perioadă dificilă, cu constrângeri puternice, din cauza împrumuturilor FMI şi a măsurilor adoptate de actuala putere, Doltu a marşat pe ideea că USL va pune accent pe stimularea mediului privat, inhibat în prezent de taxele şi impozitele care trebuiesc plătite dar şi de birocraţie.
"Ultima tentativă de inventariere arată că sunt aprope 400 d