Un spectacol de teatru caritabil va avea loc în 23 aprilie, la Timişoara – „Oscar şi Tanti Roz”, în interpretarea Oanei Pelea şi a lui Nicolae Manole. Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment sunt destinate ajutorării copiilor bolnavi de leucemie, pentru care se doreşte achiziţionarea unui aparat medical.
O şansă în plus pentru micuţii bolnavi de leucemie
Fundaţia culturală Artmedia şi Mitropolia Banatului, cu sprijinul Organizaţiei Salvaţi Copiii şi al Operei Naţionale din Timişoara, organizează în 23 aprilie spectacolul caritabil “Oscar şi Tanti Roz”, după romanul luiEric Emmanuel Schmitt. O montare a Teatrului „L.S. Bulandra”, din Bucureşti, spectacolul va debuta la ora 18.30 pe scena Operei Naţionale din Timişoara, avându-i în distribuţie pe Oana Pelea şi pe Marius Manole.
„Oscar şi Tanti Roz” este povestea unui copil de zece ani, care află că este bolnav de leucemie, iar doctorii îi mai dau 12 zile de trăit. Infirmiera Tanti Roz îl învaţă pe micuţul Oscar cum să trăiască o zi cât pentru zece ani, şi cum să îi scrie zilnic o scrisoare lui Dumnezeu, pentru a nu se simţi singur.
Evenimentul din 23 aprilie este parte a unui proiect de strângere de fonduri pentru achiziţionarea unui aparat medical necesar Clinicii de Oncohematologie a Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu”, fiind astfel o şansă în plus la viaţă pentru micuţii bolnavi de leucemie internaţi la Timişoara. Este vorba despre un aparat de stocare azot lichid a celulelor stem a cărui valoare se ridică la peste 14.000 de euro. În acest scop, Organizaţia Salvaţi Copii a deschis un cont special – CUI: 5342934, IBAN: RO25 BACX 0000 0002 7000 8000, la Banca Unicredit Ţiriac Timişoara.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, în România există în momentul de faţă peste 5.000 de copii diagnosticaţi cu leucemie, iar în fiecare an apar peste 500 de cazuri no